- Scris de Irina Sima
Şeful statului a vorbit, într-un interviu la Realitatea TV, despre scandalul în care este implicat fratele său, precizând că nu a discutat niciodată cu Mircea Băsescu despre dosarul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Președintele a trimis răspunsurile la întrebările realizatoarei Lavinia Șandru în scris, nefiind prezent în studiourile postului TV.
Ambasada României de la Sofia estimează, pe baza apelurilor telefonice, că numărul românilor afectaţii de inundaţiile de pe litoralul bulgăresc este de aproximativ 1.000 de persoane, a precizat Ministerul de Externe.
Accidentul s-a petrecut pe data de 8 iunie, în jurul orei 16.50, pe un drum de lâgă satul Uliuc din Timiș. Singurul rănit a fost pasagerul motocicletei, dar ambii conducători s-au ales cu dosar penal.
Postul TV Antena 3 a făcut publice înregistrări audio-video din care rezultă că fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare.
Preşedinta Curţii Supreme, Livia Doina Stanciu, a fost şantajată de către o fostă angajată a soțului ei. Procurorii efectuează, în prezent, percheziţii în Galaţi, în acest caz.
La nivelul Alexandriei există un număr important de oameni care se confruntă cu reale dificultăţi financiare, oameni care nu-şi mai permit să-şi plătească utilităţile, impozitele sau chiriile. În acest sens, primarul Alexandriei, Victor Drăguşin a avut o iniţiativă pe care a supus-o dezbaterii Consiliului local şi care a devenit hotărâre de Consiliu local, prin care se persoanele care au situaţii dificile, demonstrate în urma unor anchete sociale serioase, pot beneficia de sprijin consistent.
Poliţia Capitalei informează că se se fac percheziţii miercuri dimineaţă la domiciliile mai multor suspecţi de proxenetism. Poliţiştii descind la zece adrese din Bucureşti şi Călăraşi. Potrivit primelor informaţii, printre femeile obligate să se prostitueze sunt şi trei minore.
Cine este proprietar de teren forestier ar putea să-şi defrişeze legal întreaga suprafaţă de pădure pentru a-şi construi pensiuni, spaţii de agrement, baruri, piscine şi spa-uri, totul în scop turistic. Potrivit unor amendamente depuse de 38 de deputaţi pesedişti la Codul Silvic, pădurile vor putea fi incluse în intravilan în aceste condiţii şi vor putea fi scoase integral din fondul forestier pentru a construi unităţi turistice. Semnificativ este faptul că ZECE DINTRE EI SUNT PROPRIETARI DE PĂDURI.
Proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană a fost respins marti de Camera Deputaţilor. Deputaţii au adoptat raportul de respingere al proiectului de lege cu 302 voturi "pentru", trei abţineri şi un vot "împotrivă", informeaza Agerpres.