- Scris de Irina Sima
Europarlamentarul PDL Monica Macovei acuză că Legea amnistierii îi va scăpa de închisoare atât pe politicienii aflaţi acum după gratii cât şi pe cei care au încă procese, precum Relu Fenechiu şi Liviu Dragnea.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat cu amendamente legea amnistiei şi graţierii, iniţiată de deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu. Astfel, pentru amnistie s-a prelungit termenul, putând intra sub incidenţa legii cei condamnaţi pentru infracţiuni pentru care au primit pedepse care prevăd o închisoare de până la şase ani, iar pentru graţiere se încadrează cei care au pedepse de până la şapte ani de închisoare cu executare. Termenele anterioare erau de până la patru ani pentru amnistie şi de şapte ani pentru graţiere.
Surse oficiale din cadrul celui mai mare exportator român afirmă că decizia de a demara proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov şi de a amâna cu aproape zece ani construcţia celei dintre Piteşti şi Sibiu afectează competitivitatea economică a României şi transmite un semnal negativ investitorilor, titrează MEDIAFAX.
Fostul premier Adrian Năstase şi soţia sa s-au prezentat, luni, la Curtea Supremă unde are loc un nou termen al recursului în dosarul „Zambaccian". În acest dosar, în martie 2012, Năstase şi soţia lui au fost condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare. Astăzi a dat declaraţii în faţa instanţei martorul denunţător din acest caz, Cristina Popa care a precizat că două containere aduse din China ar fi fost destinate familiei Năstase.
Parlamentul a adoptat, miercuri, bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a miniştrilor. Bugetul de stat a fost adoptat cu 346 voturi "pentru", 49 de voturi "împotrivă" şi 7 abţineri, iar bugetul asigurărilor sociale de stat a întrunit 347 voturi "pentru", 49 de voturi "împotrivă" şi 7 abţineri.
Integral pe mediafax.ro
Republica Moldova şi Georgia, reprezentate de premierul Iurie Leancă şi, respectiv, preşedintele Ghiorghi Margvelaşvili, au parafat, vineri, la Vilnius Acordurile de Asociere cu UE. "Trăim un moment istoric, ce simbolizează încredere şi deschidere în relaţia dintre R.Moldova şi UE", a declarat premierul moldovean Iurie Leancă", după parafarea acordului împreună cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton. "Moldova, astăzi am asigurat drumul nostru spre UE!", s-a adresat el, în limba română, concetăţenilor săi, relatează Europa Liberă, în pagina electronică.