- Scris de Lucian Răducanu
- Scris de Irina Sima
Administratorul judiciar al Hidroelectrica, avocatul Remus Borza, a declarat că joi instanţa a respins "tot ce am cerut", apreciind că "se pare că băieţii deştepţi sunt mai deştepţi decât noi".
În opinia lui Borza, în cazul în care Curtea de Apel va admite recursurile "băieţilor deştepţi", Hidroelectrica va intra în faliment "în aproximativ o lună".
"Azi ne-am certat pe capete. Instanţa ne-a respins probatoriul, ne-a respins tot ce am cerut. Se pare că băieţii deştepţi sunt mai deştepţi decât noi. Instanţa a rămas în pronunţare. Pe 11 octombrie Curtea de Apel Bucureşti se va pronunţa în acest caz", a relatat pentru gândul avocatul Remus Borza.
Borza: Judecătorii au salarii mai mici decât un şofer din Hidroelectrica
Vizibil iritat, administratorul judiciar al Hidroelectrica a declarat, amintind că are o experienţă de 17 ani în lucrul cu instanţele din România, că "actul de justiţie în România este formal şi nu de puţine ori este licit", iar cei trei judecători care au prezidat şedinţa de joi au "salarii mai mici decât un şofer de la Hidroelectrica".
Remus Borza este şi administratorul judiciar al societăţii ploieştene UZTEL SA.
- Scris de Irina Sima
Daniel Morar, actual procuror general interimar şi fost procuror şef al DNA a prezentat miercuri, 10 octombrie, bilanţul instituţiei pe care a condus-o în perioada 2006- 1 octombrie 2012. Morar a arătat că activitatea DNA a avut o evoluţie pozitivă în acestă perioadă şi că au fost trimişi în judecată 11 demnitari printre care şi un premier ( Adrian Năstase n.red.), notează gandul.info
Companiile care înființează creșe pentru copiii angajaților ar putea beneficia de facilități fiscale
- Scris de Irina Sima
Deputatul PSD de Prahova, Andrei Sava, a depus o iniţiativă legislativă în care propune acordarea de scutiri de la impozitul pe profit pentru firmele care înființează unități de învățământ preșcolar cu program prelungit pentru copiii angajaților. O altă iniţiativă legislativă propusă de Andrei Sava (deputat PSD în colegiul Ploieşti Nord) este legată de înfiinţarea şi funcţionarea creşelor. Prin această iniţiativă deputatul propune oferirea de întâietate la înscrierea la creşă copiilor între 0 şi 2 ani ale căror mame se întorc în activitate înainte de finalizarea concediului de maternitate.
- Scris de Irina Sima
Televiziunea Română va încheia un parteneriat cu postul paneuropean de ştiri Euronews, pentru transmiterea, în premieră în România, a canalului Euronews în limba română, potrivit unei informări a postului de televiziune, informează paginademedia.ro.
Prin contractul semnat cu Euronews, TVR primeşte versiunea internaţională a segmentului de ştiri şi permisiunea de a traduce şi difuza acest segment în limba română pe canalele sale.
Integral, pe paginademedia.ro
Cu toate că mulţi dintre liberalii vechi au fost împotriva candidaturii lui Gigi Becali pe listele PNL, preşedintele PNL Crin Antonescu a anunţat, luni, că
Premiul categoriei I la extragerea Loto 6/49 de duminică, de peste un milion de euro, a fost câştigat, numerele norocoase find 43, 12, 24, 36, 7 şi 16, anunţă Loteria Română pe site-ul oficial.
Presedintele Traian Basescu a semnat luni decretul pentru promulgarea legii privind indemnizatia pentru mame. Legea prevede majorarea indemnizatiei la 85% de la 75% din cuantumul venitului net.
Curentul de meteori Draconide a ajuns la maxim pe 8 octombrie, iar luni seară se vor putea vedea până la 10 stele căzătoare pe oră.
Plenul Senatului a aprobat, în şedinţa de luni, proiectul de lege al Guvernului privind modificarea Codului rutier, care prevede introducerea permisului de conducere pentru mopede.