- Scris de Elena CIOBANU
• Curtea de Apel Bucureşti a suspendat, la solicitarea Federaţiei Sanitas, procedura proiectului legii salarizării personalului plătit din fondurile publice.
• Decizia de marţi poate fi atacată cu recurs.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
• Rezultatele iniţiale, înainte de contestaţii, înregistrate la proba scrisă, desfăşurată pe 14 iulie, în cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar au fost publicate marţi.
• Rata de promovare a examenului de definitivat înainte de contestaţii este de 70,94%, informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
• Începând cu luna octombrie, în cadrul portalului „e-SănătateaMea", va funcționa un portal electronic pentru programarea pacienților din sistemul public de sănătate.
• Toți furnizorii din sistem vor avea obligația să utilizeze portalul de la această dată.
• Săptămâna trecută, comisarii ANPC au amendat peste 200 de agenți economici de pe litoral pentru neregulile depistate, valoarea totală a sancțiunilor depășind un milion de lei.
• Din nou, mizeria, dezinformarea, prestarea serviciilor în spații neautorizate, depozitarea alimentelor și echipamentele deteriorate au fost principalele nereguli.
• În perioada 29 iunie – 12 iulie, prima serie de inspectori ai Comandamentului Regional a monitorizat lanțul de aprovizionare cu produse alimentare destinat litoralului, inclusiv siguranța alimentară la Festivalul „Beach, Please!”.
• Cele 735 de controale oficiale la unități de alimentație publică, magazine, depozite și unități de producție s-au lăsat cu amenzi de peste un milion de lei.