- Scris de Ioana POPA
Ministerul Sănătății a publicat, miercuri, răspunsul la solicitarea Ministerului Educației, cu privire la utilizarea testelor rapide pentru depistarea persoanelor infectate cu Covid în unitățile de învățământ. Cererea oficialilor din învățământ a venit după ce din sistem au venit numeroase reacții care semnalau că procedura elaborată de MS, privind testele rapide, are lipsuri. În replică, Ministerul Sănătății îi lasă pe colegii de la Educație să completeze instrucțiunile.