- Scris de Ioana POPA
Primarul orașului Breaza, Bogdan Novac, va fi invitatul jurnalistului Victor Preda astăzi, la orele 16.00, în direct la Actualitatea LIVE.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Copiii care se jucau astăzi, la prânz, în parcul Mihai Eminescu, de lângă Colegiul Spiru Haret din zona de sud a Ploieștiului, au fost îngroziți de comportamentul deviant al unui bărbat. Ziarul observatorulph.ro a publicat informația și a transmis filmarea poliției. VIDEO AICI
DNA Ploiești a trimis în judecată fosta conducere a SGU Ploiești, într-un dosar de abuz în serviciu. Ancheta se referă la modul în care a fost atribuit contractul pentru iluminarea festivă a Ploieștiului, în iarna 2013 – 2014. Este vorba, mai exact, despre anul în care centrul municipiului a fost decorat cu un brad mic, artificial, cocoțat pe fântâna arteziană din fața Palatului Administrativ.
Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a anunţat că la nivelul Comitetului Local pentru Situații de Urgență, întrunit astăzi în ședință extraordinară, s-a constatat menținerea existenței unei stări potențial generatoare de situații de urgență la nivelul municipiului, ca urmare a incapacității operatorului de salubritate de a colecta deșeurile menajere de la populație, în contextul epidemiologic existent, motiv pentru care s-a decis informarea Comitetului Judeţean şi solicitarea declarării stării de alertă pe o perioadă de 30 de zile.