- Scris de Ioana POPA
Organizația Umanitară CONCORDIA a anunțat lansarea unui nou proiect menit să vină în sprijinul tinerilor care au părăsit sau urmează să părăsească sistemul de protecție socială.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
După mai multe zile de ploi zdravene, râul Teleajen a rupt un mal de pământ, cu tot cu digul de protecţie, în spatele fostei gropi de gunoi a Ploieştiului. Autorităţile au adus saci cu nisip, în încercarea de a proteja peretele de pământ, iar acum au început, în dreptul malului opus, lucrările pentru devierea cursului râului. Până atunci, accesul oamenilor la fosta groapă a fost restricţionat, autorităţile temându-se că malul s-ar putea prăbuşi.
Râul Teleajen a rupt, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un mal, în spatele fostei gropi de gunoi a Ploieştiului. În zonă mai existaseră probleme similare, încă din perioada proiectului european de ecologizare a rampei, iar Consiliul Judeţean Prahova, titularul de la vremea respectivă, a comandat realizarea unor gabioane, pentru apărarea malului. Acum, pe o porţiune de circa 30 de metri, râul a măturat malul cu tot cu gabioane. Primarul municipiului, Andrei Volosevici, prezent în zonă, reclamă că lucrările respective n-au fost tocmai de durată.
De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 21782 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 646 de pacienți au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese înregistrate au fost în rândul a două persoane de sex feminin (71, 72 ani) și a patru de sex masculin (75, 76, 77, 80 ani), cu comorbidități.
Ploile abundente din ultimele zile au creat probleme mari la marginea municipiului Ploieşti, unde râul Teleajen s-a umflat şi a rupt un mal de gabioane care protejează fosta rampă de gunoaie, ecologizată acum câţiva ani printr-un proiect european. Autorităţile intervin de urgenţă cu saci de nisip pentru protejarea malului. În cel mai pesimist scenariu, dacă problemele ar continua, s-ar putea ajunge ca râul să rupă drumul de acces din acea zonă şi să înceapă să angreneze deşeurile rămase.