Prahova se află sub atenţionare meteo de fenomene extreme, iar ploaia puternică a cauzat probleme grave, vineri după-amiază, în mai multe zone ale judeţului. În Lapoş, 30 de persoane au fost evacuate din case. Tot în estul judeţului, mai multe drumuri sunt blocate de aluviuni.
În contextul avertizărilor ANM de instabilitate atmosferică (VEZI DETALII), și hidrologii au emis, vineri, o alertă, instituind cod galben și chiar cod portocaliu în mai multe bazine hidrografice.
Prahovenii care au participat la referendumul organizat duminică, 26 mai, au răspuns "da" în proporție covârșitoare cu privire la cele două teme supuse condultării publice.
Meteorologii anunță că furtunile vor face prăpăd, în următoarele ore, în cea mai mare parte a țării. Cele mai afectate vor fi Muntenia, Dobrogea și Moldova, unde ANM instituie cod portocaliu până sâmbătă, la ora 10.00.
CNAIR va derula, în noaptea de miercuri spre joi, noi lucrări la pasarela aflată la km 79 al DN 1A, în apropiere de Ploiești, a cărei balustradă s-a prăbușit, în urmă cu trei luni, peste calea ferată.
Trei persoane au ajuns după gratii, aseară, după ce au fost audiate de polițiștii care instrumentează dosarul de proxenetism în care, pe parcursul zilei de marți, au avut loc mai multe percheziții în Ploiești, Podenii Noi, Șoimari și Bălțești.
12 persoane sunt audiate de polițiștii prahoveni, marți după-amiază, în urma perchezițiilor derulate în Ploiești, Podenii Noi, Șoimari și Bălțești.
IJP Prahova a anunțat că, în timpul descinderilor, de la locuințele percheziționate, polițiștii au ridicat bunuri ce ar putea proveni din activitatea infracțională (lei și euro în valoare de aproximativ 20.000 de lei, telefoane mobile și înscrisuri). De asemenea, au fost indisponibilizate două autoturisme.
Din cercetări a rezultat faptul că, începând cu anul 2018, persoanele bănuite ar fi comis acte de proxenetism, atât pe teritoriul României, cât și în afara țării, prin metoda ,,loverboy”. Aceștia ar fi avut, inițial, relații de prietenie/concubinaj cu femei, pe care, ulterior, le-ar fi determinat să se prostitueze, îndeosebi în cluburi din afara țării.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 100.000 de euro.