- Scris de Ioana POPA
Șase echipaje de pompieri cu autospeciale de lucru cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și unul SMURD se află, încă, marți dimineață, la depozitul de mase plastice din Mimiu, care a luat foc duminică după-amiază.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
În urma acțiunilor specifice, derulate la final de săptămână în Prahova, polițiștii din cadrului Inspectoratului Județean de Poliție au constat patru contravenții și au aplicat amenzi de peste 10000 de lei, confiscând totodată zeci de metri cubi de material lemnos.
Astfel, potrivit biroului de presă al IPJ Prahova, oamenii legii au constat următoarele:
La data de 9 noiembrie, agenți din cadrul Poliţiei Comunale Filipeştii de Pădure, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu în satul Diţeşti, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat din satul Mărginenii de Jos. Polițiștii au constatat că în autoutilitară era transportat material lemnos diverse esențe, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență. A fost sancționat contravențional cu o amendă de 5.000 de lei, iar materialul lemnos a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Câmpina.
În aceeași zi, polițiști din cadrul Secției Rurale nr. 8 Bălțești au depistat pe drumul comunal ,,Geroasa” din comuna Șoimari, doi prahoveni care încărcau într-o semiremorcă și într-un atelaj hipo, material lemnos depozitat pe acostamentul drumului comunal. Unul dintre bărbați a declarat că materialul lemnos îi aparține și că provine de pe un teren fâneață proprietate personală situat în zonă și că nu deține documente legale de proveniență. În continuare, s-a solicitat prezența la fața locului a unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Vălenii de Munte, care a procedat la măsurarea materialului lemnos, constatând faptul că persoana în cauză deținea cantitatea de 2 m3 lemn de foc, fără documente legale de proveniență. S-a procedat la sancționarea contravențională a bărbatului, iar materialul lemnos a fost confiscat și lăsat în custodia pădurarului.
Polițiști din Cornu au depistat un bărbat din comuna Brebu care transporta cu un atelaj hipo material lemnos, pentru care nu deținea documente de proveniență. A fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat pădurarului chemat la fața locului. Totodată, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, și un motofierăstrău folosit la tăierea materialului lemnos.
La data de 11 noiembrie, polițiști din cadrul Secției Rurale nr. 4 Câmpina în timp ce se aflau în executarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Brebu au observat, pe D.J. 214, o autoutilitară ce se deplasa din direcția Brebu-Pietriceaua și era încărcată cu material lemnos. S-a procedat la oprirea autoutilitarei, ocazie cu care s-a constatat că era condusă de un bărbat din localitate.
Polițiștii au verificat documentele prezentate și au constatat faptul că în avizul de însoțire primar, emis în aceeași zi de o societate comercială din localitate, nu era specificat documentul de proveniență, iar la rubrica destinatar a fost specificat doar numele și prenumele, fără alte date de identificare. Polițiștii au procedat la confiscarea cantității de 4 m3 lemn foc fag, care a fost predată pădurarului din cadrul Ocolului Silvic Doftana și la aplicarea a două sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 171/2010, cuantumul sancțiunilor fiind de 5.000 lei.
foto ilustrativ
Autorităţile prahovene anunţă că Poliţia şi Garda de Mediu monitorizează constant situaţia la depozitul de mase plastice din cartierul ploieştean Mimiu, cuprins duminică de flăcări. Incendiul a izbucnit în jurul orei 16.00, iar astăzi, la 24 de ore distanţă, încă nu a fost stins, manifestându-se pe aproape 8.000 de metri pătraţi. Autorităţile mai anunţă că s-au prelevat probe, însă informaţii sigure cu privire la cauzele incendiului şi substanţele care erau depozitate aici vor putea fi furnizate abia după stingerea flăcărilor.
COMUNICAT OFICIAL: În ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, de luni, 12 noiembrie 2018, de la ora 17.30, au fost analizate consecințele poluării mediului și probabilul impact asupra sănătății populației, generate de incendiul din zona de sud a Ploieștiului. Ca urmare a discuțiilor din cadrul ședinței, s-a constatat că nu au fost depășite valorile limită admise la indicatorii analizați în aer, dar având în vedere valoarea apropiată de limita maximă a indicatorului monoxid de carbon înregistrat astăzi la ora 14,20 și a prognozei meteo nefavorabile asigurării unei dispersii a emisiilor, s-a luat măsura monitorizării orare de către Agenția de Mediu Prahova a evoluției acestor indicatori, se anunță într-un comunicat emis de Prefectura Prahova.
Acum o săptămână a avut loc un incident în cartierul ploieștean Bereasca, eveniment care a fost relatat de jurnaliștii Actualitatea Prahoveană citând un reclamant care s-a considerat agresat de agenții Biroului de Intervenție Rapidă II din cadrul Poliției Locale Ploiești. Omul a povestit jurnaliștilor că a fost bătut și lăsat la marginea drumului de către agenții de la Intervenție Specială. Detalii AICI: ACUZAȚII GRAVE. Bărbat snopit în bătaie de mascații Poliției Locale Ploiești. Bătut și cu mâna ruptă, abandonat la marginea Ploieștiului
Ministerul Mediului a ordonat luni desfășurarea unei operațiuni de urgență pentru determinarea poluanților și măsurarea calității aerului deasupra municipiului Ploiești, informează surse din cadrul instituției. Operațiunea ar fi realizată de cu sprijinul unui institut care deține tehnică de specialitate pentru astfel de situații de urgență.
Autorităţile prahovene sunt în alertă după incendiul izbucnit duminică după-amiază în cartierul Mimiu, din sudul Ploieştiului! Există informaţii că aici, pe lângă mase plastice, au ars şi, implicit, au ajuns în atmosferă şi deşeuri mult mai toxice. Temerile sunt alimentate de "misterul" privind proprietarul depozitulzui şi de informaţiile apărute luni, care arată că, acum nişte ani, pentru această zonă fusese emisă o autzorizaţia de mediu care permitea aducerea de deşeuri periculoase. Acum, autorităţile încearcă să determine dacă astfel de produse se şi aflau efectiv în perimetrul afectat de flăcări în momentul izbucnirii incendiului.