- Scris de Anca Visan
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, fosta CNADNR, a început astăzi lucrări de reparaţii în zona a doua sensuri giratorii situate pe tronsoanele de drumuri naţionale din Prahova. Sunt vizate două giratorii, situate în vecinătatea municipiului Ploieşti, unul la Bărcăneşti şi unul la Bucov.
Guvernul a acordat o nouă minivanaţă pentru bugetari, legând sărbătoarea legală de Sfânta Maria, care în acest an pică într-o miercuri, de weekend, prin acordarea unor libere, recuperabile ulterior, în zilele de joi, 16 august, şi vineri, 17 august. Cu toate acestea, rămân instituţii publice unde se va lucra în cele două zile. În Prahova, din cauza numărului mare de solicitări, serviciile care se ocupă de eliberarea paşapoartelor, respectiv de înmatricularea vehiculelor şi eliberarea permiselor auto, vor avea program normal, a anunţat astăzi Prefectura.
Un drum național este închis, începând de vineri dimineață, în județul Argeș, după ce o porțiune de câțiva zeci de metri a fost afectată de o alunecare de teren.
Operatorul de dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie din Ploieşti, Coral Impex, anunţă că pe data de 10 august va începe o nouă acţiune de combatere a insectelor. Reprezentanţii societăţii au făcut un apel şi către asociaţiile de proprietari din municipiu, amintind că, pentru o intervenţie eficientă, e recomandat ca aceste stropiri să se facă atât pe domeniul public, cât şi la locuinţele private. Reprezentanţii Coral Impex au transmis un comunicat de presă în care detaliază acţiunile care se vor derula în următoarele săptîămâni:
Procurorii care instrumentează dosarul de proxenetism, trafic de droguri și punerea în circulație de bani falși, în care s-au efectuat percheziții în București, Prahova și Ilfov, în cursul zilei de miercuri, au reținut 13 membri ai clanului Gruia, pe care i-au și prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au decis să trimisă, însă, după gratii, numai trei dintre aceste persoane, față de restul luând măsuri preventive mai blânde sau respingând complet propunerea anchetatorilor.
Traseul 401 al TCE Ploieşti va circula deviat, începând de joi, ca urmare a lucrărilor derulate de administraţia locală pe strada Bobâlna, în zona de sud a municipiului, a anunţat astăzi conducerea Transport Călători Express. Autorităţile au anunţat noua rută pe care o vor avea autobuzele de pe acest traseu, fără a preciza cât timp va dura această modificare.
Circulația pe DN 1 este blocată, joi după-amiază, în apropiere de Comarnic, după ce o cantitate mare de aluviuni a ajuns pe carosabil.
A început calcularea penalităților pentru întârzierile din ultimul segment rămas neconstruit la A3 București - Ploiești. Este vorba despre cei trei kilometri dinspre Capitală, care nu sunt gata nici acum, deși luna trecută s-au împlinit șase ani decât restul autostrăzii a fost inaugurat.
Angajații din sistemul bugetar se vor bucura de o minivacanță neașteptată, la jumătatea lunii august. Guvernul acordă două zile libere, după sărbătoarea Adormicii Maicii Domnului, astfel încât angajații la stat se vor alege cu un weekend de... cinci zile!