- Scris de Ioana POPA
Mai puțin de jumătate dintre medicii de familie nu au semnate actele adiționale pentru 2018, susțin reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Casei de Asigurări de Sănătate, care condamnă protestul declanșat în primele zile ale anului.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților. Acesta este acuzat de trafic de influență.
De azi, permisul de conducere devine mai greu de obţinut sau chiar imposibil pentru românii care suferă de boli grave. Cei care au insuficienţă cardiacă severă ori dispozitive cardiace implantate nu vor mai putea conduce. Iar bolnavii de diabet care vor să-şi păstreze carnetul vor fi nevoiţi să treacă pe la medic mai des decât ceilalţi şoferi.
Ministerul Educației Naționale (MEN) și Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE) au lansat prima etapă a procesului de consultare privind planurile-cadru pentru învățământul liceal, filiera teoretică.
Încă de la primele ore ale zilei, Drumul Național 1 s-a aglomerat, fiind înregistrate valori mari de trafic atât spre sensul spre Capitală, cât și pe cel spre Brașov.
Sirenele de alarmare publică vor fi acționate, miercuri, în toată țara, în cadrul exercițiilor lunare organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. În Prahova vor fi verificate peste 300 de sisteme.
Jandarmii montani din Dâmbovița au intervenit, luni, pe trasee din Bucegi, după ce mai mulți turiști au rămas înzăpeziți. În unul din cazuri, aceștia porniseră pe munte cu mașinile neechipate cu anvelope de iarnă, iar GPS-ul îi dusese pe un drum greșit, unde nu au mai putut înainta din cauza zăpezii.
Amplă operațiune de salvare în Bucegi, în ultimele ore din 2017. Salvatori din Dâmbovița, Prahova și Argeș au fost mobilizați, duminică după-amiază, pentru recuperarea a aproape 150 de turiști, inclusiv copii, de pe Platoul Babelor, unde aceștia au rămas blocați după ce telecabina a fost oprită, din cauza vântului puternic.