- Scris de Cristina Marinescu
Sesiunea de vară a Bacalaureatului 2017 are, cel puţin deocamdată, o promovabilitate de peste 75% în judeţul Prahova, mai bună decât cea înregistrată anul trecut, chiar şi după contestaţii. Doi absolvenţi au încheiat examenul cu 10 pe linie, ducând examenul, şi din acest punct de vedere, peste nivelul din 2016.
Profesorul de matematică al UPG Ploiești, reținut în toamna lui 2016 în timpul unui examen pentru că luase mită de la studenți, și-a aflat luni pedeapsa. Tribunalul Prahova l-a găsit vinovat, dar l-a condamnat la închisoare cu suspendare.
Luni a început prima etapă a admiterii la liceu, cu publicarea ierarhiei pe județ, în funcție de media de admitere a fiecărui candidat. Clasamentul este deschis de patru medii de 10 și încheiat de sute de absolvenți cu medii sub 5.00 cărora metodologia le permite, însă, să ajungă în clasa a IX-a.
Două autoturisme, în care se aflau şase persoane, au fost implicate într-o coliziune puternică, produsă astăzi, pe Bulevardul Independenţei din Ploieşti, în jurul orei 15.00. În urma accidentului, două victime - o tânără şi un băieţel - au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean, cu traumatisme craniene.
Șapte percheziții au avut loc, luni dimineață, în județele Prahova și Tulcea, fiind vizată o grupare de escroci care acționa prin metoda "Accidentul".
Primăria Ploieşti va organiza, în această lună, primul festival medieval din municipiu. Evenimentul, intitulat "Ploieşti - târg domnesc", va avea loc în perioada 14-16 iulie, pe Bulevardul Independenţei, marcând împlinirea a 420 de ani de la atestarea localităţii ca târg domnesc, în timpul lui Mihai Viteazul, care a ales Ploieştiul ca bază pentru operaţiunile militare, în 1597.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni dimineață, o nouă avertizare meteo de ploi și vijelii. Codul portocaliu a fost extins în mai multe județe, iar atenționările rămân valabile cel puțin până marți dimineață.
Conducerea Primăriei Ploieşti i-a băgat astăzi în şedinţă pe reprezentanţii firmelor care s-au ocupat de proiectele europene de modernizare a liniilor de tramvai şi a infrastructurii aferente, după apariţia unor noi probleme în zona şinelor, pe fondul căldurilor extreme de săptămâna trecută.
Cea mai importantă etapă a admiterii la liceu începe luni, pe 3 iulie, cu completarea fișelor de opțiuni de către candidații care vor să ocupe un loc la clasa a IX-a, începând din toamna acestui an.