- Scris de Paul Dumitrescu
Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a fost reţinut de procurorii bucureşteni, luni, în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I. Poliţiştii au făcut, luni, 11 percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, inclusiv la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, fiind vizate persoane suspectate de evaziune, delapidare şi spălare de bani, cu un prejudiciu de trei milioane euro în acest dosar.
Premierul Ponta propune o dezbatere națională privind vârsta optimă pentru începerea învățământului obligatoriu, înainte ca Guvernul să adopte o decizie în acest sens. Premierul susține că, la nivel european și mondial, se discută ca toți copiii să fie de la 5 ani într-un sistem instituționalizat de educație.
În săptămâna dedicată programului „Şcoala altfel" din dorinţa de a le oferi elevilor şi tinerilor din Ploieşti o privire de ansamblu asupra modului de funcţionare a alimentarii cu apă a municipiului, dar şi pentru a-i forma spre un comportament responsabil faţă de mediu şi faţă de resursele de apă potabilă, Apa Nova Ploieşti organizează Zilele Porţilor Deschise.
România are peste 33 de mii de persoane în penitenciare și este pe primul loc în ceea ce privește numărul de condamnări definitive pentru trafic de persoane. Mai mult de trei la sută din numărul total al pușcăriașilor din țara noastră au fost condamnați pentru această infracțiune. Suntem urmați de Republica Moldova și Albania. Asta nu înseamnă, neapărat, că la noi sunt cei mai mulți traficanți de persoane ci poate arăta că poliția și parchetele își fac treaba mai bine decât în alte țări din arealul geografic acoperit.
La sfârşitul săptămânii trecute, la Colegiul "Spiru Haret", din Ploieşti a avut loc o campanie de informare non-violenţă "Fii puternic prin non-violenţă", acţiune demarată de Asociaţia Compassion&Care.
Duminică seară, o fată de 16 ani care lua lecții de echitație a fost violată într-unul din grajdurile hipodromului Ploiești. Se pare că autorul este chiar unul dintre îngrijitorii de acolo, anunță, în exclusivitate, jurnaliștii de la
În data de cinci aprilie 2014, mii de oameni au demonstrat, în marile orașe ale țării, pentru transformarea Parlamentului României în Adunare Constituantă, cu scopul adoptării unei constituții monarhice. „Monarhia pentru viitor" a fost numele marșului organizat de
Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, peste 3.600 de firme şi-au suspendat activitatea în primele două luni ale acestui an. Cifra este una mare, dar în scădere faţă de aceeaşi perioadă din 2013, cu 25,8 %.
Joi, 3 aprilie, ofițerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au finalizat cercetările într-un dosar penal pentru delapidare și fals în acte.