- Scris de Paul Dumitrescu
UPDATE: Pactul pentru Apărare va fi semnat marţi, la ora 10.00. Este înţelegerea la care au ajuns preşedintele Klaus Iohannis şi principalele partide parlamentare la consultările de la Palatul Cotroceni. Liderii politici au căzut de acord că e necesar ca Armata să aibă mai mulţi bani la dispoziţie - este vorba despre un buget de 2 la sută din PIB, începând din 2017. Înţelegerea vine în contextul evenimentelor dramatice din Franţa, dar şi pe fondul agresiunilor din Siria, Irak şi Ucraina.
O femeie în vârstă de 74 de ani s-a sinucis, aruncându-se de la etajul 6 al unui bloc situat în Ploiești, în zona intersecției străzilor Cornățel cu Sabinelor. Revenim cu informații
Secretarul general al Ministerului Agriculturii, un secretar de stat și alte persoane, dintre care și directorul Antena 1 Ploiești, Claudiu Vasilescu, au fost reținute în dimineața zilei de 9 ianuarie, acestea fiind implicate în dosarul de corupție de la Ministerul Agriculturii.
Un elev al Colegiului Economic "Virgil Madgearu" din Ploieşti are nevoie urgentă de un transplant de măduvă, după ce a fost diagnosticat recent cu leucemie. Apelul umanitar vine din parte dirigintei lui Mădălin Ivan, din păcate, şi ea bolnavă de cancer.
Aproximativ 30.000 de lei, 200 de carduri blank, dispozitive artizanale, circuite şi componente electronice, precum şi o cultură indoor de canabis au fost descoprite în urma celor 34 de percheziţii efectuate în cursul zilei de joi, 8 ianuarie, la locuinţele membrilor unei grupări specializate în comiterea de infracţiuni informatice şi cu mijloace de plată electronică.
Peste 500 de locuri de muncă vacante au fost anunțate de către angajatorii din Prahova la sucursalele din Ploiești, Câmpina și Vălenii de Munte ale Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă. Iată listele!
Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, s-a prezentat la DNA, unde a fost chemat pentru a da explicaţii în legătură cu mai multe declaraţii pe care le-a făcut despre organizarea alegerilor în diaspora. Pentru aceste declaraţii, el a fost exclus din PSD.
Baroul București a clarificat cea mai importantă necunoscută din ecuația tezei de doctorat a premierului Ponta. Într-un document oficial semnat de prodecanul doctor Ion Dragne, Baroul București a confirmat, în exclusivitate pentru „România liberă", că premierul a devenit avocat pe baza titlului de doctor.
Potrivit hotărârii Curţii de Apel Constanţa, Nicuşor Constantinescu poate să vină la Consiliul Judeţean, dar nu are voie să ia legătura sub nicio formă cu persoanele implicate în dosarul în care este cercetat, adică în dosarul care vizează subfinanţarea Centrului Militar Zonal.