- Scris de Cristina COLȚ
Potrivit noilor reglementări, angajaţii din mediul privat şi cei din sectorul bugetar vor primi de acum înainte în locul tichetelor de vacanţă vouchere de vacanţă, în valoare de maximum şase salarii minime brute.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Dan Voiculescu a respins acuzaţiile pe care i le-a adus Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, potrivit cărora ar fi agresat-o şi ar „urî statul de drept". În plus, el a spus că va demara o acţiune contra Monicăi Macovei, pentru defăimarea României, în legătură cu declaraţii făcute de aceasta în plenul PE.
Ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, a declarat, sâmbătă, că nu există riscuri pentru sănătatea publică pe litoralul românesc, precizând că a solicitat instituţiilor din domeniul cercetării şi al protecţiei mediului un raport privind situaţia apelor marine din România.
Primaria Municipiului Ploiesti anunță că se reia programul de colectare a impozitelor si taxelor locale de la contribuabilii orasului Ploiesti, la domiciliul acestora. Prin acest program municipalitatea doreşte să vină în sprijinul cetăţenilor ce nu pot ajunge la casieriile Finanţelor Locale.
Ziua de astăzi a început cu soare în toate regiunile, iar temperaturile au atins deja 25 de grade în sudul ţării. În acest weekend sunt aşteptate maxime de 32 – 33 de grade în Câmpia de Vest, în timp ce în zonele de deal şi de munte se vor înregistra 25 – 27 de grade.
Angajatorii din județul Prahova au anunțat la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă noile locuri de muncă disponibile. Posturi atât pentru persoanele cu diverse calificări, cât și pentru persoanele cu studii superioare sunt vacante în Ploiești, Câmpina și Vălenii de Munte.