- Scris de Irina Sima
Mircea Cosma, președintele CJ Prahova, a fost transportat, sub escortă, la unitatea de primiri urgențe a Spitalului județean Ploiești, de unde a fost preluat pentru internare în cadrul secției de Cardiologie a unității medicale.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a aprobat, marți, proiectul de lege inițiat de senatorul PSD Gabriela Firea privind acordarea, pentru părinți, a unei zile libere pe an pentru îngrijirea sănătății copilului. Deputaţii au stabilit că această zi nu va fi plătită.

UPDATE 18:13 SURSE: Se pare că polițiștii IPJ Prahova nu l-au încarcerat pe Mircea Cosma, președintele CJ Prahova, motivându-se că este bolnav
UPDATE: Un procuror din cadrul DNA Ploiești a declarat că DNA va cere Parlamentului ridicarea imunității deputatului Vlad Cosma, pentru a putea fi solicitat un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pe numele acestuia.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului ALIXANDRESCU DANIEL ADRIAN, director executiv al Direcţiei Patrimoniu (ce avea în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită (3 acte materiale) şi abuz în serviciu (3 acte materiale)
Mii de dascăli din toată țara boicotează programul „Şcoala altfel" din cauza scandalurilor legate de banii adunați în școli. Pentru că niciun cadru didactic nu vrea să fie implicat în vreo strângere de bani de la părinți, chiar și pentru vreo excursie la un muzeu, mulți elevi elevi vor participa la activități extracurriculare porganizate în clasă.