- Scris de Paul Dumitrescu
Luni seara, în jurul orei 18.00, pompierii din cadrul ISU Prahova au fost solicitați de urgență la un incendiu de mari proporții din localitatea Mizil unde fabrica Relaxa ardea ca o torță.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Poliţiştii prahoveni au desfășurat, în seara de sâmbătă spre duminică, între orele 22.30 – 00.30, o razie de amploare pe străzile din Ploiești, dar și în barurile din oraș. Acțiunea a avut loc în vederea asigurării unui climat de siguranță publică, prevenirea criminalității stradale și respectarea regulilor de circulație pe drumurile publice de către conducătorii auto.
1 aprilie ar fi trebuit sa fie ziua în care sistemul de sănătate se schimbă complet, atât în privința asigurărilor de sănătate, a unui pachet de servicii medicale de bază, în privința tratamentelor pentru pacienți, cât și din punct de vedere financiar pentru angajații sistemului. Totuși, nimic din toate acestea nu vor avea loc.
De marţi, 1 aprilie, cresc prețurile gazelor naturale, se introduce o nouă acciză pe combustibil: taxa de 7 eurocenţi pe litru, dar vor fi majorate și prețurile țigărilor. Toate acestea vor duce la scumpiri în lanț ale alimentelor și altor produse de consum. Iată cât vom plăti.
La data de 3 aprilie 2014 se împlinesc 164 de ani de când Grigore Alexandru Ghica, domnitor al Moldovei, a reformat din temelie Corpul Slujitoresc, transformându-l în Corp de Jandarmi, instituție cu activități pentru asigurarea libertăților cetățenești și a ordinii de drept în stat.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a demarat campania națională de informare a reprezentanților societății civile pentru multiplicarea informațiilor despre accesarea și derularea finanțărilor europene pentru agricultură și dezvoltarea rurală acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au descins, duminică, pe un fond de vânătoare din Comarnic, unde au depistat mai mulți vânători, care, sub pretextul organizării unei partide de vânătoare autorizate, au improvizat un poligon de tragere în câmp deschis, folosind ținte fixe și talere.
Sute de firme din Prahova au anunțat angajări. În această perioadă, recutorii caută agenți de securitate, asistente medicale, bucătari, confecționeri, vânzători sau simpli muncitori, iar pentru cei care au studii superioare, firmele pun la dispoziție posturi de igineri, tehnicieni sau controlori de calitate. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au de unde alege un job în județul lor.