Ce se întâmplă după demisiile PNL de la Guvernare. Lista miniștrilor interimari propuși de către PSD
- Scris de Paul Dumitrescu
Miniștrii liberali și-au depus, miercuri, demisiile din funcțiile pe care le ocupă, în urma deciziei de desființare a Uniunii Social Liberale. La fel, secretarii de stat din ministere și președinții PNL de la conducerea mai multor instituții publice au demisionat.
Înainte cu o oră de a-și depune demisia, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a mai semnat o decizie: demiterea președintelui Agenției Naționale a Medicamentului, Marius Savu.
Potrivit actelor normative privind alegerile europarlamentare, publicate recent în Monitorul Oficial, campania electorală va începe în 25 aprilie, va dura, ca și până acum, 30 de zile și se va încheia în dimineața zilei de 24 mai. De asemenea, a fost aprobat și bugetul total al alegerilor europarlamentare.
După ce, în luna decembrie 2013, a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Bușteni, Simona Halep a primit luni, în folosință, de la autoritățile locale, un teren de 500 de metri pătrați.
Partidul Mișcarea Populară Prahova propune candidatura lui Theodor Paleologu la alegerile pentru Parlamentul European, anunță reprezentanții organizației politice printr-un comunicat de presă.
Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, majorarea salariilor primarilor, de la 1 iulie 2014. Un amendament în acest sens a fost introdus la ordonanţa 103/2013, la propunerea vicepremierului Liviu Dragnea.
Deputatul Sebastian Ghiță și alți trei inculpați, trimiși în judecată în dosarul de înșelăciune în dauna statului în valoare de 20 de miliarde de lei vechi, au cerut, marți, la Curtea de Apel București (CAB), să fie judecați în continuare, după împlinirea termenului pentru prescrierea faptelor.
Luni, 24 februarie, a fost ultima zi pentru depunerea dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
Președintele ASF, Dan Radu Rușanu a fost reținut pentru 24 de ore, au anunțat procurorii DNA. Ruşanu este cercetat pentru „favorizarea infractorului și influențare a declarațiilor".