- Scris de Paul Dumitrescu
Începând cu data de 08 februarie, traseul 8 (Hale Catedrală – Cimitir Bolovani) va fi repus în funcțiune, în zilele de sâmbătă și duminică. În schimb, de pe traseele 32 și 32 barat vor fi scoase anumite curse.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Zece spitale vor primi mai puțini bani din valoarea contractelor pe care le au cu casele județene și cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, din cauza neregulilor găsite în urma controalelor făcute de inspectorii CNAS, în luna decembrie 2013.
Cristian Păun, conferențiar la Academia de Studii Economice București, a declarat, pentru digi24.ro că măsura anunțată de premierul Victor Ponta privind înjumătățirea ratelor pentru aproape un milion de români nu va încuraja consumul. În plus, profesorul în economie a spus că nu populația este principalul beneficiar.
Parlamentarii au scos din textul Constituției, la a doua discutare a proiectului, prevederea potrivit căreia în prezent „competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție". Acest lucru înseamnă că la ICCJ vor mai ajunge, doar în fazele de atac, dosarele judecate în primă instanţă la Curţile de Apel. Chiar și în această situație, este evitat completul de cinci judecători, decizia luându-se în cel de trei judecători ai Curții Supreme.
Dacă oamenii nu-și vor schimba stilul de viață nesănătos, peste 20 de ani vor fi 24 de milioane de bolnavi de cancer! Acesta este avertismentul Organizației Mondiale a Sănătății ai cărei reprezentanți au subliniat că lumea se confruntă cu un val de cazuri de cancer.