- Scris de Paul Dumitrescu
Miercuri, 8 ianuarie 2014, conducerea Consiliului Judeţean Prahova a inspectat stadiul lucrărilor de la noua clădire a Arhivei Administraţeiei Publice, care se va ridica în Parcul Industrial Ploieşti.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Angajatul Aeroportului Sibiu, care a încetat din viaţă luni, nu avea gripă, arată diagnosticul stabilit de medicii legişti. Decesul a fost cauzat de tromboembolie pulmonară şi pneumonie acută interstiţială, pe fondul altor afecţiuni, informează Ministerul Sănătăţii.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia, director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.
Miercuri, 8 ianuarie, la sediul Consiliului Judeţean Prahova, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii companiilor de distribuţie a gazelor naturale, cei ai Ministerului Energiei şi ai autorităţilor locale şi judeţene, pentru înfiinţarea unei noi magistrale de distribuţie a gazelor în judeţ.
Potrivit digi24.ro, fostul portar al naţionalei Silviu Lung a fost implicat într-un grav accident rutier petrecut în apropierea oraşului Craiova. Accidentul s-a produs în condiţii de ceaţă densă şi, potrivit martorilor, şoferul uneia dintre maşini ar fi încercat să întoarcă în loc nepermis. Silviu Lung a fost rănit, iar, în celălalt autorurism implicat, o persoană a decedat.
Pentru campania de imunizare antigripală 2013-2014, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au promis un milion de doze de vaccin antigripal, dintre care 600.000 achiziţionate din afara ţării, iar restul produse de Institutul Cantacuzino. Deşi dozele româneşti au fost înfiolate încă din decembrie, vaccinul nu a primit încă autorizarea de la Agenţia Naţională a Medicamentului.
Corpul de Control al Ministerului Tranporturilor a sesizat DNA şi Secţia Regională de Poliţie de Transporturi Bucureşti după un control la CFR SA, în urma căruia au fost constatate deficienţe de natură economică, administrativă sau organizatorică, precum şi indicii privind săvârşirea de infracţiuni.
Un angajat în vârstă de 38 de ani, al Aeroportului Sibiu, a murit de pneumonie severă la spitalul din oraş, iar alţi doi colegi de-ai săi au fost internaţi, marţi seara, cu simptome de viroză respiratorie. Din primele informaţii există inclusiv suspiciunea de gripă porcină.