- Scris de Paul Dumitrescu
Ambasada Olandei la Bucureşti a precizat, marţi, că Haga va aştepta raportul MCV din 2014 pentru a lua o decizie privind aderarea României la Schengen, subiect care ar fi trebuit să fie dezbătut la Consiliul JAI din decembrie 2013.
Sistemul european de alertă alimentară (RASFF) a introdus pe lista produselor interzise în spaţiul comunitar, la sesizarea Italiei, un lot de cârnaţi fabricaţi în România care conţin un colorant alimentar nedeclarat – E 129.
Parlamentul European (PE) a votat astăzi, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, o nouă legislație privind produsele din tutun. Aceasta prevede interzicerea la comercializare a țigărilor mentolate din 2022.
Pentru unele persoane lenevirea timp de una sau două ore în pat este ceea ce face ca un sfârşit de săptămână să fie perfect. Cu toate acestea, cercetătorii vin cu veşti mai puţin bune pentru persoanele care obişnuiesc să facă acest lucru.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, că în 2014, vor fi trei programe naţionale de sănătate etalon: pentru cancer, diabet şi transplant. Aceste programe naţionale vor primi finanţare încă din prima zi a anului viitor.
Principesa Moştenitoare Margareta a României şi Principele Radu se află într-o vizită de trei zile în Republica Moldova, apreciată drept una istorică de specialişti.
Preţul biletelor pentru transportul public din Ploieşti s-ar putea mări. Detalii, de la directorul Transport Călători Expres, Cristian Iancovici.
colostru. Secreţia de colostru este mai mică în primele zile pentru că aceasta este cantitatea de care bebe are nevoie - are stomăcelul foarte mic şi nu are nevoie de mult lapte ca să îl umple.