- Scris de Ana Maria IENE
Florin Tănase Cioabă s-a născut la data de 17 noiembrie 1954 în oraşul Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, fiind fiul lui Ion Cioabă (1935-1997), bulibaşă al romilor din România, care s-a autoproclamat în anul 1992 ca "rege internaţional al romilor". S-a mutat împreună cu tatăl său în oraşul Sibiu în anul 1963 şi s-a căsătorit conform tradiţiilor rome la vârsta de 14 ani, cu Marica. A absolvit mai târziu Seminarul Biblic „Betania" din Sibiu, devenind predicator penticostal. Tatăl său, "regele" Ion Cioabă a fost o persoană foarte bogată. În anul 1996, toată familia sa s-a lepădat de legea ţigănească şi s-a pocăit, trecând la cultul penticostal.
Încă de la primele ore ale dimineţii de sâmbătă, 17 august, medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Prahova au intervenit pentru acordarea primului ajutor pe şoselele judeţului. Iar accidente nu au fost deloc puţine.
Intervenţia chirurgicală prin care medicii spitalului Akdeniz Üniversitesi din Antalya i-au montat lui Florin Cioabă un dispozitiv de asistare circulatorie, care să-i ajute inima să pompeze sânge, s-a încheiat cu succes aseară, la ora 22.00.
Un nou studiu trage un semnal de alarmă asupra riscurilor pe care le prezintă consumul de băuturi acidulate asupra sănătăţii copiilor. Dacă până acum medicii au fost convinşi că sucurile dulci măresc riscul de obezitate, noi studii arată că aceste băuturi provoacă un comportament agresiv şi violent în rândul copiilor, cei mici fiind afectaţi încă de la vârsta de 5 ani.
Premierul Victor Ponta a declarat în această săptămână că noua lege a salarizării, în 2014, trebuie să prevadă majorarea salariului minim de la 850 la 1.000 de lei.
CNANDR a dat undă verde pentru ca patru firme să ridice patru pasarele pentru pietoni pe DN1 în localităţile din Azuga, Buşteni şi Comarnic înainte de a finaliza procedura legală de achiziţie publică şi a semna contractele cu acestea. Gandul.info a publicat o anchetă cu privire la suspiciunile asupra legalităţii noilor construcţii suspendate.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie aprecipitaţiilor.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a avertizat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă inspectorii şcolari generali ca organizatorii examenului de BACALAUREAT 2013, SESIUNEA A DOUA să respecte atât metodologia, cât şi litera legii.
În timp ce 90% dintre români se bucură de o minivacanţă pe litoral sau la munte, preşedintele ţării, Traian Băsescu, a participat la un examen de revalidare a brevetului de căpitan de navă, la Constanţa.