- Scris de Paul Dumitrescu
Un producător de medicamente a decis să informeze medicii şi pacienţii cum să deosebească medicamentele contrafăcute de cele originale, după ce pe piaţa românească au fost descoperite pastile falsificate. Iniţiativa a stârnit, deja, un mare interes în lumea medicală.
În cursul zilei de miercuri, 31 iulie, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova a avut loc sesiunea de repartizare în clasa a IX-a a elevilor cu situaţii speciale.
Primele MEDICAMENTE NOI vor intra pe lista de COMPENSATE din data de 1 august, după ce, în ultimii şase ani, nu a mai fost făcută nicio actualizare a acestui registru. Toate moleculele vor fi supuse unui proces de evaluare, a anunţat, recent, reprezentantul Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Sorin Popescu.
Copilul de 6 ani din Dolj, care cântărea 120 de kilograme, a murit în această dimineaţă, la Spitalul Judeţean Craiova.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, spune că este necesară achiziţionarea de avioane F 16 deoarece aproape zilnic spaţiul aerian al ţării este forţat de aparate de zbor „care nu sunt identificate sau care nu au aprobare de survol".
După ce meteorologii au extins CODUL PORTOCALIU DE CANICULĂ în şapte judeţe şi în Capitală, specialiştii au emis, cu numai câteva minute în urmă, COD GALBEN DE FURTUNI. VEZI ZONELE VIZATE.
Consilierii judeţeni au aprobat noua organigramă şi statul de funcţii pentru aparatul de specialitate al CJ Prahova.
Unele trenuri de călători circulă cu întârziere care ajunge şi până la o oră. Viteza trenurilor a fost redusă pe mai multe sectoare din ţară din cauza caldurii care dilată şinele.