- Scris de Lucian Răducanu
Pe 15 aprilie, lucrătorii Serviciului de Ordine Publică - Biroul Criminalitate Judiciară au fost sesizaţi de reprezentanţii unei societăți de pază cu privire la faptul că au depistat două persoane care intenționau să părăsească curtea unui agent economic, având asupra lor mai multe recipiente din plastic pline cu produs petrolier, cu aspect și miros specific de benzină.
Pe 15 aprilie, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poli
Primarul municipiului Ploiesti s-a intalnit luni, 15 aprilie 2013, la sediul primariei cu parintele paroh Gabriel Oprea de la Biserica Sf. Gheorge Nou Ploiesti.
În timp ce cabinetele medicale dentare private au pierdut orice finanţare din partea Casei Naţionale deAsigurări de Sănătate, singura soluţie pentru elevii care, potrivit legii, ar trebui să beneficieze de asistenţă medicală gratuită, a rămas la cabinetele stomatologice din şcoli. Însă, puţine dintre ele au dotările care să le permită asigurarea serviciilor dentare la standarde normale.
Un proiect finanţat de Crucea Roşie Germană s-a desfăşurat, în această lună, în 16 judeţe din ţară, cu scopul de a îmbunătăţi condiţiile de trai din centrele de plasament din România. În Prahova, peste 60 de copii sunt beneficiari ai acţiunilor organizaţiei umanitare.
Dalkia Termo Prahova a încheiat luni, 15 aprilie, sezonul de încălzire 2012 - 2013.
Profesorul de sport din Ploieşti, implicat, zilele trecute, într-un scandalul sexual, a fost dat afară din Învăţământ.
Efectivele de poliție rutieră din Prahova au organizat și executat 29 de acțiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere. Astfel, au fost verificați cu aparatul etilotest 769 conducători auto și au fost controlate 257 de autovehicule de transport persoane și mărfuri.
Weekend agitat pentru medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Prahova chemaţi, duminică, în cartierul Bereasca din Ploieşti, pentru un caz grav. Doi foşti soţi s-au luat la ceartă, iar bărbatul a ucis-o pe femeie, după care a încercat să se sinucidă.