- Scris de Elena CIOBANU
Cazurile de violenţă în şcoli care au zguduit, în ultimele luni, o ţară întreagă, l-au determinat pe ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să schimbe regulamentul şcolar, pentru ca elevii să fie mai bine păziţi.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Primăria Municipiului Ploiești, prin Poliția Locală și prin Compartimentul Autorizare Transport Public Local au efectuat controale specifice de depistare și sancționare a conducătorilor de autovehicule destinate transportului de marfă care nu respectă prevederile art. 12 din H.C.L. nr. 131/2011 - referitoare la circulaţia autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în zonele de restricție stabilite de municipalitate, fără a deţine autorizaţie de acces valabilă, în perioada 05 – 09 noiembrie 2012.
Sistemul sanitar trebuie să aleagă acel tip de asigurare de sănătate care i se potriveşte cel mai bine, iar România are voie să facă greşelile ei, dar nu să le repete pe ale altora, a declarat, joi, 8 noiembrie, ministrul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, la o dezbatere privind asigurările mutuale de sănătate.
Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au efectuat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor din domeniul drepturilor de autor şi conexe, punând în executare trei autorizaţii de percheziţie domiciliară, cu scopul de a identifica sisteme informatice folosite pentru realizarea şi promovarea de mărfuri pirat