Categorie: Actual
- Scris de Irina Sima
La data de 25.01.2012, în jurul orei 14.20, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi telefonic cu privire la faptul că Serviciul de Ambulanţă Ploieşti a fost solicitat să elibereze un certificat constatator al decesului unei femei în vârstă de 78 de ani, din Ploieşti, împrejurare în care a fost constatat faptul că aceasta prezenta pe corp şi membre semne de violenţă specifice unei agresiuni.
44 de persoane au fost cazate şi au primit mese şi băuturi calde gratuite, în ultimele 24 de ore, în cadrul operaţiunii de salvare a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi a Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). La linia telverde pentru turism, unde a putut fi contactat comandamentul de iarnă al MDRT, 0800.86.82.82, în ultimele 24 de ore au fost primite 157 de apeluri de urgenţă.
Vineri, 27.01.2012, ora 10.00, are loc Dezbaterea Publică privind Bugetul propriu al Judeţului Prahova şi Bugetele instituţiilor de sub autoritatea Consiliului Judeţean Prahova, care va avea loc în Sala de Consiliu (de 200 de locuri) a Palatului Administrativ.
Din cele 63 de persoane un număr de 56 au rămas în centru, alte 7 au fost găzduite la Colegiul Tehnic "Lazăr Edeleanu" din Ploieşti. Totodată, din cele 63 de persoane fără adăpost, 17 persoane au fost aduse de Poliţia Locală Ploieşti la adăpost, iar alte 2 au fost duse direct la internatul colegiului tehnic.
În timp ce conducea un autoturism pe pe strada Trandafirilor din Ploieşti, N. Bogdan a intrat în coliziune cu G. Ion, care se deplasa pe o bicicletă, şi care nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier "Oprire".
Poliţia oraşului Breaza a organizat ieri o acţiune împreună cu reprezentanţi ai R.A.R. Prahova, în vederea preîntâmpinării blocajelor de trafic rutier, cauzate de echiparea necorespunzătoare a autovehiculelor cu anvelope de iarnă.