Categorie: Actual
- Scris de Irina Sima
Ieri, 16 ianuarie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Ploieşti l-au depistat în localitatea Dumbrava pe B. Daniel din localitate, care era cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.La data de 20.01.2011 suspectul s-a prezentat la sediul unei societăţi comerciale din Ploieşti şi s-a recomandat ca fiind administrator al unei societăţi care fabrică pungi din plastic personalizate.
Un accident rutier a avut loc cu puțin timp în urmă pe Drumul Nțional 1, în comuna prahoveană Valea Călugărească. Un autoturism a accidentat un pieton care traversa regulamentar strada.
Aşa cum v-am informat cu două zile în urmă, pe raza comunei Ceraşu s-a produs un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a mai multor persoane.
În data de 16 ianuarie, la sediul Penitenciarului Ploieşti, au început cursurile de şcolarizare pentru 21 persoane private de libertate, clasele I-IV simultan în cadrul programului "A doua şansă" în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, activitatea fiind susţinută prin eforturile temeinice depuse de personalul Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Socială din Penitenciarului Ploieşti.
Un bărbat din comuna Bertea a reclamat ieri prin S.N.U.A.U. „112", faptul că fiica lui minoră este ameninţată de fostul prieten, care domiciliază în aceeaşi localitate.
Colegul Cătălin Stavri a demarat, pe propriul
În ziua de 15 ianuarie, Dispeceratul Poliţiei Municipiului Ploieşti a fost sesizat de către Spitalul Judeţean Ploieşti cu privire la faptul că o femeie din comuna Bucov a fost adusă cu ambulanţa ca urmare a ingerării unei substanţe chimice.
Un ziarist din Bucureşti, Vlad Ursulean (23 ani), s-a amestecat ieri seară cu protestatarii violenţi din Piaţa Unirii şi a scris ceea ce, până la această oră, reprezintă cea mai vie relatare a evenimentelor petrecute cu mai puţin de 24 de ore în urmă. La câteva ore după ce ziaristul a postat reportajul pe propriul blog, pagina web a dispărut de pe internet, redevenind accesibilă abia câteva ore mai târziu.