- Scris de Irina Sima
Medicul Rodion Galeriu s-a stins din viaţă în data de 27 februarie 2011. Rodion Galeriu ar fi împlinit anul acesta vârsta de 64 de ani. Rodion este unul dintre cei patru fii ai Părintelui Galeriu.
Medic stomatolog apreciat în Ploieşti şi în judeţul Prahova, Rodion Galeriu a fost un om implicat în societatea civilă şi politică a Prahovei. Ploieşteanul Rodion Galeriu a ocupat, pentru o perioadă, funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, filiala locală, în perioada în care, la preşedinţia naţională a partidului, se afla Marian Miluţ.
În trecut, fiul Părintelui Galeriu a fost preşedinte al Alianţei Civice, filiala Prahova. Rodion Galeriu a considerat tot timpul că Alianţa Civică ar fi trebuit să rămână un for al societăţii civile care să militeze pentru o coabitare a forţelor democratice din România, militând împotriva transformării acestui for în partid politic.
Rodion Galeriu a ocupat şi funcţia de director al Editurii Harisma, unde a publicat două opere ale tatălui său, Părintele Galeriu.
Redacţia Actualităţii prahovene transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească!
Jurnalistul Vlad Petreanu a anunţat, pe blogul său, că a demisionat din funcţia pe care o ocupa în cadrul trustului media INTACT, proprietar al postului TV Antena 3, acolo unde Petreanu îşi desfăşura activitatea.
Începând de astăzi, pacienţii internaţi în Spitalul Municipal „Schuller" şi în Spitalul de boli infecţioase „Movila" pot comunica telefonic nemulţumirile administratorului celor două unităţi sanitare, Primăria Ploieşti. Bolnavii au la dispoziţie în secţiile celor două spitale telefoane de la care pot apela gratuit fie cabinetul primarului Andrei Volosevici, fie dispeceratul Primăriei Ploieşti, fie Poliţia Locală.
„Aproape toată Europa s-a scumpit. Europa iese din criză şi nu mai vede sensul preţurilor scăzute. Au dat aproape doi ani preţurile în jos, dar acum tind să revină la nivelurile din 2007-2008", a declarat agenţiei MEDIAFAX Alin Burcea, proprietarul agenţiei de turism Paralela 45.
Directorul interimar al Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Ploieşti, Cornel Costea, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, sub acuzaţiile de luare de mită în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de fals intelectual.
În cadrul Festivalului internaţional de film Zmeura de Aur, eveniment în cadrul căruia se premiază cele mai slabe prestaţii cinematografie, de la interpretarea rolurilor până la regie, „Ultimul războinic al aerului” a fost „premiat” ca fiind cel mai prost film al anului, câştigând la categoriile cea mai slabă regie, cel mai prost scenariu, cel mai slab actor în rol secundar şi cel mai slab film 3D.
Compania americană Toro va construi în Parcul Industrial Ploieşti o fabrică ce va produce sisteme de microirigaţii destinate cultivatorilor de legume, livezi şi podgorii. Investiţia, în valoare de 20 de milioane de euro, va fi demarată în primăvara acestui an, cei
Senatorul ploieştean Daniel Savu susţine că scopul acţiunii organizate ieri de procurorii DNA în vama de la Ploieşti este acela de a abate atenţia de la produsele petroliere care au intrat în România prin Oil Terminal de la Constanţa şi care au ajuns la Ploieşti trecând prin ţară „nevămuite".
Directorul Direcţiei de Accize şi Operaţiuni Vamale Ploieşti, Cornel Costea, a fost reţinut, în această seară, pentru 24 de ore, de către procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de luare de mită. Reţinerea lui Costea are loc după ce anchetatorii DNA au descins la biroul vamal Ploieşti, unde au percheziţionat autoturismul de serviciu al şefului vămii şi de unde au ridicat mai multe documente. Tot atunci Cornel Costea a fost dus la audieri la sediul DNA din Bucureşti. Mâine, Cornel Costea va fi prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.