- Scris de Elena CIOBANU
• Ziua Drapelului Național va fi celebrată vineri, 26 iunie, printr-o ceremonie specială organizată de Primăria Municipiului și Garnizoana Ploiești.
• Programul manifestărilor.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
• Baza 2 Logistică „Valahia” anunță că toți cei interesați să ocupe un post de soldat gradat profesionist în localitățile Ploiești și Bucov din județul Prahova, dar și în București, Craiova, Târgoviște și Caransebeș mai pot să depună dosare de candidat până pe data de 17 iulie.
• Care sunt condițiile.
• Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenționări Cod galben de vreme caniculară, valabile miercuri în opt județe, iar joi în peste trei sferturi din țară.
• Prahova trece de la instabilitate atmosferică la caniculă și disconfort termic accentuat.
• BBC News România devine al 45-lea serviciu lingvistic al BBC World Service.
• Vorbitorii de limbă română, oriunde s-ar afla aceştia, pot primi acum ştiri şi informaţii de încredere prin intermediul site-ului bbc.com/romania şi al canalelor serviciului de pe Facebook şi Instagram.
• Canalele YouTube şi TikTok ale BBC News România vor fi disponibile mai târziu anul acesta.
• O bătaie care a avut loc în urmă cu 12 zile, în Ploiești, s-a lăsat cu percheziții, astăzi, după ce polițiștii s-au autosesizat și au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.
• Două persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audiere.