Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a emis o informare privind condițiile de circulație, duminică dimineață, în contextul avertizărilor meteo valabile în aproape toată țara.
Ministrul de Interne și șeful Poliției Române au prezentat noua conducere a IPJ Constanța, dar și conceptul care a stat la baza reorganizării acestui inspectorat de Poliție, după anchetele derulate în vară, în contextul accidentului mortal de la 2 Mai.
Reforma instituțională începută la Constanța va fi extinsă în toată țara.
Chiar dacă intrăm în a doua jumătate a lunii noiembrie, meteorologii prognozează că nici măcar acum nu vom putea afirma că vine, cu adevărat, toamna.
După o scădere a temperaturilor, este de așteptat ca acestea să se situeze, mai ales în sudul țării, peste valorile specifice perioadei, cel puțin până în prima parte a lunii decembrie.