- Scris de Ioana POPA
- Curtea de Apel Ploiești a pronunțat hotărârea definitivă în dosarul de tentativă la omor privind cazul unei profesoare care, în ianuarie 2019, a fost înjunghiată pe holurile Colegiului “Spiru Haret” din Ploiești.
- Instanța a respins apelurile formulate atât de inculpat, cât și de victima acestuia.
- CA Ploiești a menținut condamnarea pronunțată de Tribunalul Prahova, dar și decizia instanței de fond cu privire la răspunderea Ministerului Educației și a colegiului în incinta căruia a avut loc evenimentul.