Moment incredibil în ședința Consiliului Local Ploiești: consilierii municipali PSD și ALDE au cerut pauză de consultări, iar în timpul acesteia au dispărut, lăsând ședința CL Ploiești în aer! Motivul? Opoziția propusese un amendament care urma să fie supus la vot, prin care se cerea micșorarea indemnizațiilor din ședințele AGA, unde consilierii sunt membri. Ședința s-a suspendat din lipsă de cvorum!
În ședința Consiliului Local Ploiești de marți, consilierii liberali au propus un amendament înaintea votării unui lung șir de proiecte prin care erau nominalizați membri din partea CL Ploiești în diferite AGA din societățile comerciale, textul propunând un plafon prin care să se limiteze indemnizația lunară la valoarea de 500 de lei.
Într-o ședință trecută, aleşii locali ploieșteni şi-au aprobat majorarea indemnizaţiilor în AGA de la nivelul unor societăţi comerciale aflate în subordinea CL Ploiești. Aleșii votaseră un proiect prin care indemnizația de ședință în AGA aferentă contractelor de mandat să se ridice la 25 la sută din salariul directorului, ajungându-se la situația în care un consilier care marca, lunar, prezența de câteva ore la o ședință să fie remunerat cu aproximativ 1300 de lei. Pentru 4-5 ore!
În momentul în care Opoziția din CL Ploiești a propus introducerea unui amendament prin care să se limiteze sumele acordate consilierilor la 500 de lei, consilierii locali PSD și ALDE au cerut o pauză de consultări care continuă și în prezent, pentru că aleșii, pur și simplu, au fugit de la ședință!
În sală au rămas viceprimarii Iolanda Băzăvan şi Raul Petrescu, preşedintele de şedinţă George Botez, precum şi consilierii liberali. În lipsă de cvorum, şedinţa s-a amânat deşi numai un sfert din fluviul de proiecte propuse au fost supuse la vot.