Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

adrian dobre 12 oct 2016Primarul Ploieștiului a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, situația CSM Ploiești, club care întâmpină mari probleme financiare, prezentând presei și un raport despre activitatea clubului, situația bugetară a acestuia, dar și soluții pe care edilul-șef le propune pentru buna desfășurare a activității sportive. Adrian Dobre a subliniat că pentru viitor trebuie să se aibă în vedere o delimitare clară a cheltuielilor între activitățile sportive propriu-zise și cele de întreținere a bazelor sportive.

 

„La ultima ședință a CL am dorit să vin cu o informare cu privire la situația CSM și a unor măsuri pe care doream să le propun Consiliului Local Ploiești în vederea punerii în aplicare a soluțiilor pe care le avem pentru o parte dintre problemele de acolo. Din păcate, ședința s-a terminat brusc, consilierii au plecat, deși a fost aprobată, la început, pe ordinea de zi și această informare. De aceea, am decis să vorbesc despre măsurile pe care doresc să le pun în aplicare într-o conferință de presă. Aceste măsuri propuse de Executiv, însă, nu vor putea fi puse în aplicare fără Consiliul Local Ploiești", a declarat Primarul Adrian Dobre.

 

La întocmirea bugetului pe 2016, Direcția Economică și aparatul de specialitate al Primăriei Ploiești trebuiau să se previzioneze blocajul din martie

„Auditul din 2015 făcut la CSM legat de cheltuielile clubului și măsurile recomandate nu au fost puse în aplicare. Măsurile fundamentale nu au fost puse în aplicare. Direcția Economică, dar și cei din aparatul de specialitate al primăriei ploiești trebuiau, măcar în al 12-lea ceas, încă din momentul formării bugetului, în februarie 2016, ar fi trebuit să tragă acest semnal de alarmă și să nu lase lucrurile să treneze, astfel încât din martie, aprilie, sumele actuale să nu fie achitate către CSM și să se ajungă la situația actuală", a declarat primarul Ploieștiului, Adrian Dobre.

Două paliere diferite: Întreținere baze și activitate sportivă

„Trebuie o nouă analiză să vedem dacă municipalitatea are posibilitatea de a finanța întreaga activitate de acolo. Pentru că acolo vorbim despre mai multe tipuri de activități. În primul rând, vorbim despre activitatea de întreținere a bazelor sportive, și trebuie să depunem toate eforturile financiare pentru a susține bazele sportive în continuare, după care vorbim despre activitatea de sport.
Aici se face o mică confuzie, între sportul de performanță și sportul de masă. Trebuie făcută delimitarea foarte clară între sportul practicat de copii și juniori care poate fi de masă sau de performanță și sportul practicat de seniori", spune Adrian Dobre.

În urma analizei făcute de aparatul de specialitate al Primăriei Ploiești și de către primarul Dobre, municipalitatea poate să susțină activitatea sportului practicat de copii și juniori, de masă sau de performanță.

„O soluție cu care executivul va veni în fața Consiliului Local care va trebui să voteze dacă consideră că este oportun o soluție pentru identificarea plății antrenorilor pentru practicarea sportului de către copii și juniori. Din punct de vedere juridic, soluții există, după analiza organigramei sau mărirea acesteia, după delimitarea celor două categorii de activități – administrare baze sportive și sport și dacă este necesar mărirea organigramei, astfel încât să avem un număr necesar de antrenori care să îi sprijine pe copii și juniori în activitatea sportivă".
La sportul de seniori, aproximativ 60 la sută din sumele alocate din bugetul CL Ploiești către CSM se duc către cele patru secții – handbal, feminin și masculin, baschet și fotbal – cele care de fapt au dus la creșterea sumelor de bani cu care municipalitatea finanța acestui club.
În raportul prezentat sunt și detalii din sumarul misiunii de audit din partea Primăriei dar și a comisiei Consiliului Local Ploiești, măsurile care trebuiau luate potrivit auditului de anul trecut.

Problemele proiectării bugetare

„Cei de la CSM au prevăzut ei în proiecția bugetară pe 2016 o sumă de două milioane de lei care venituri proprii, dar care până în prezent s-a realizat 400 de mii lei. (...) Din luna martie a apărut blocajul plăților făcute de Direcția Economică. Lucrurile putea fi de mai mult timp anticipate și că vor intra într-o zonă gri, mai ales atunci când vedem că evoluția acelor subvenții de la bugetul Consiliului Local către club au crescut exponențial. Dacă aceste evoluții se calculau de la început, aceste situații de blocaj nu se mai întâmplau acum", a declarat primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre.
În cadrul municipalității s-au făcut investigații prin Comisia de supraveghere din 2015. Serviciul de audit intern a venit în noiembrie 2015 cu un raport elocvent despre modul în care s-au gestionat banii în CSM la acea dată.

csm1
csm2
csm3

 

Back To Top