Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

colegiul-elie-raduPrimăria Ploieşti pregăteşte mai multe proiecte pentru reabilitarea termică a nouă unităţi de învăţământ, cu fonduri de la Uniunea Europeană. Primarul Adrian Dobre a anunţat că sunt vizate nouă grădiniţe, şcoli sau licee din municipiu şi că proiectele trebuie depuse cel târziu în septembrie.

Acesta este şi motivul pentru care, săptămâna trecută, consilierii locali au fost convocaţi într-o şedinţă de îndată, pentru modificarea unor hotărâri mai vechi privind inventarul terenurilor şi clădirilor din domeniul public unde îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar.

Vineri, consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre vizând şapte unităţi de învăţământ, Colegiul “Elie Radu”, liceele “1 Mai” şi ,,Sfântul Apostol Andrei”, şcolile gimnaziale ,,Nicolae Iorga” şi ,,Radu Stanian” şi grădiniţele cu program prelungit nr. 23 şi ,,Sf. Mina”.

Proiectul de hotărâre a venit după ce, în luna aprilie, fusese făcut un demers similar şi pentru Colegiul Naţional "Alexandru Ioan Cuza" şi Şcoala "George Coşbuc".

Back To Top