Consiliul Local Ploieşti a aprobat, astăzi, o deplasare în oraşul grecesc Aspropyrgos, recent înfrăţit, pentru participarea la un festival cultural organizat anual aici. În şedinţa de astăzi, forul legislativ a aprobat şi componenţa delegaţiei ploieştene, din care vor face parte şapte aleşi municipali, de la toate formaţiunile reprezentate în Consiliul Local.
Pe lângă aceştia, primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, urmează să mai desemneze şapte persoane din aparatul de specialitate, care să facă parte din delegaţie. De asemenea, la festivalul cultural vor lua parte şi reprezentanţii Filarmonicii "Paul Constantinescu".
Festivalul cultural, despre care "Actualitatea Prahoveană" a scris AICI, va avea loc în Grecia, la mijlocul lunii octombrie.
Consilierii aleşi să reprezinte Ploieştiul la acest eveniment sunt Ştefan Dănescu, Sanda Dragulea, Marcian Cosma (PSD), Gheorghe Sârbu, Zoia Staicu (PNL), Sorin Văduva (ALDE) şi Bogdan Hodorog (PMP).