La Spitalul Județean Ploiești a ajuns, vineri, primul aparat pentru diagnosticarea cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Un al doilea sistem va fi livrat la Ploiești săptămâna viitoare.
Aparatul care a intrat, astăzi, în dotarea SJU Ploiești a fost achiziționat de Crucea Roșie, cu sprijinul OMV Petrom. "Primul dintre cele 10 aparate de testare rapidă, prin tehnica Real Time-PCR, și kiturile de testare aferente pentru depistarea Covid-19, achiziționate de Crucea Roșie Română, cu un consistent sprijin financiar de la Compania OMV Petrom (un milion de euro), au ajuns în această dimineață la Spitalul Județean. Aparatul indică prezența virusului SARS COV-2, în circa 40 de minute de la prelevarea probelor de la pacienții suspecți cu coronavirus", a anunțat Consiliul Județean Prahova, administratorul unității sanitare.
Până pe 6 aprilie, la SJU Ploiești trebuie să ajungă și dispozitivul achiziționat de Consiliul Județean Prahova.
Și Consiliul Local Ploiești a decis, la finalul lunii martie, achiziționarea unui astfel de sistem, obiectiv pentru care a fost alocată suma de 400.000 de lei.