Municipalitatea ploieșteană a semnat, luni, un contract de finanțare pentru un proiect de peste 90 de milioane de lei, care va fi derulat din fonduri europene și care va viza reabilitarea și dotarea depoului de tramvaie și a autobazei pentru autobuzele și troleibuzele care asigură transportul public.
Proiectul, cu o valoare de 91.410.227,319 de lei, este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritara 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Operațiunea 4.1 - Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, a anunțat Primăria Ploiești luni seară, după semnarea contractului de finanțare. "Obiectivul general al acestui proiect, de care va beneficia Municipiul Ploiești, constă în asigurarea unui serviciu eficient de transport public de călători, în vederea reducerii emisiilor de echivalent CO2 din transport. Proiectul «REABILITARE BAZĂ MATERIALĂ TRANSPORT AUTO (DEPOU TRAMVAIE ȘI AUTOBAZĂ TROLEIBUZE ȘI AUTOBUZE)» are un caracter integrat cu proiectele de achiziție mijloace de transport în comun (20 de tramvaie, 20 de troleibuze şi 9 autobuze electrice, respectiv achiziția a 3 stații de încărcare rapidă şi 9 stații de încărcare lentă), care sunt derulate, în prezent, de Municipiul Ploiești în parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, întrucât aceste 4 proiecte pot funcționa doar împreună, acestea fiind complementare şi interdependente în acelaşi timp", spun reprezentanții Primăriei.
Lucrările trebuie încheiate cel târziu până în primăvara lui 2023.
În cazul depoului de tramvaie, ele vor include, de exemplu, înlocuirea integrală a instalaţiilor de vopsire şi de spălare a tramvaielor, dar și dotarea cu tehnologii moderne performante necesare pentru reparaţia şi întreţinerea tramvaielor şi înlocuirea unor echipamente existente, învechite sau neutilizabile.
Pentru autobaza de la Podul Înalt sunt prevăzute demolarea decantorului, reabilitarea și modernizarea halei de întreținere - reparații troleibuze și a spălătoriei/vopsitoriei, lucrări de împrejmuire a autobazei, modernizare şi reabilitare în incinta autobazei, realizarea de construcții noi în incinta autobazei de troleibuze şi autobuze electrice (mai precis vor fi construite hală de întreținere şi reparații pentru autobuzele electrice, clădire administrativă şi centrală termică, hală pentru parcarea autobuzelor electrice noi, copertine pentru troleibuzele noi, magazie, gospodărie de apă).