După câteva zile în care rămăsese fără operator, în condiţiile în care referatul aferent achiziţiei rămăsese blocat la Direcţia Juridică din Primărie, Ploieştiul are din nou firmă de mentenanţă a sistemului de semaforizare. Andrei Volosevici a semnat la începutul acestei săptămâni un nou contract subsecvent, valabil până la finele anului, ca parte dintr-un acord-cadru.
Firma care va asigura buna funcționare a semafoarelor din municipiul Ploiești este S.C. ALTIMATE S.A. București, contractul subsecvent este valabil până la finele anului, iar valoarea lui este de 58.455 de lei, fără TVA, pentru cele două luni.
"Prin intermediul acestui contract se vor asigura servicii de întreținere pentru cele 29 de intersecții semaforizate ale orașului nostru, așa încât să nu mai existe sincope în trafic, mai ales pe arterele principale, permițându-se, astfel, o mai bună fluidizare a circulației rutiere, în special în perioada orelor de vârf. Ploieștiul se întoarce treptat la normalitate“ a declarat primarul municipiului, Andrei Volosevici.