Primarul Andrei Volosevici a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că programul de curăţenie generală se va extinde, cel mai probabil de mâine, şi la curţile şi locurile de joacă ale unităţilor de învăţământ. Edilul a apreciat implicarea Rosal în acest program, dar spune că în continuare nu e exclusă varianta de reziliere a contractului. Tot de mâine începe în Ploieşti şi un program de marcaje rutiere. Dar până atunci, legat tot de curăţenie, primarul a anunţat desfiinţarea târgurilor de căciuli, ciorapi şi brânzeturi din centru.
Primăria Ploieşti a redactat un program care cuprinde circa 80 de unităţi şi se întinde pe nu mai puţin de 18 zile, începând cu Grădiniţa 35 şi colegiile "Mihai Viteazul" şi "Alexandru Ioan Cuza". În această perioadă, angajaţii de la Rosal şi SGU se vor ocupa de curăţarea curţilor şcolilor, liceelor şi grădiniţelor, a anunţat Andrei Volosevici într-o conferinţă de presă.
Primarul a mai anunţat şi că administraţia locală urmează să suplimenteze cu patru milioane de lei bugetul de salubritate, pentru a respecta suma stabilită în contractul subsecvent încheiat cu Rosal: "Nu cred că se vor cheltui banii aceştia, dar în acelşai timp există obligaţia juridică şi nu vreau să creez Primăriei Ploieşti vreo vulnerabilitate, în contextul în care, în urma analizei făcute alături de Consiliul Judeţean, am decide spre exemplu rezilierea contractului cu Rosal. Dacă ei nu înţeleg că ne trebuie mai puţină TESA şi mai mulţi oameni care să lucreze, iar oamenii care lucrează să fie plătiţi, se poate pune orice fel de problemă. Nu voi accepta în niciun fel să reintrăm în mizerie. Acum sunt 200 de angajaţi, ar trebui minim 300 pe un program pe care îl estimăm. Tocmai de aceea am solicitat - şi până una-alta reacţia a fost OK, mă bate Dumnezeu să spun că nu - suplimentarea efectivelor, au mai venit oameni din Bucureşti în completare. De asta facem ceea ce trebuia să se facă de ani de zile, şi anume curăţenie în oraş la un anumit nivel".
Primarul a mai amintit că în programul de curăţenie generală au fost implicaţi şi oameni de la ajutorul social. "Am avut o întâlnire şi cu cei de la social, care păreau un pic rupţi de realitate, aveau doar drepturi, nu şi obligaţii. Le-am explicat că au şi obligaţii. Au fost şi nişte lucruri corecte pe care le-au spus, dar le-am remediat instantaneu. În momentul în care eşti asistat social, obligatoriu ai şi nişte lucruri de făcut. I-am introdus în acest program de curăţenie generală. Ieri au fost 20, astăzi sunt 35, estimarea mea este că, raportat la orele de muncă pe care trebuie să le desfăşoare, am putea avea pe zi undeva la 25 de oameni care se vor adăuga celor de la Rosal şi SGU", a mai precizat Andrei Volosevici.
Tot de mâine, municipalitatea urmează să demareze şi un program de marcaje rutiere, a mai anunţat primarul.
Curăţenie în faţa Halelor
Devenit celebru, aşa-zisul târg de produse tradiţionale organizat în parcul din faţa Halelor Centrale a fost desfiinţat. Târgul era organizat de o societate care luase cu chirie zona de la SGU, primise aprobare de la comisia de patrimoniu din CL pentru o perioadă extinsă, februarie-decembrie, şi practic subînchiria tarabele către comercianţi de produse mai mult sau mai puţin tradiţionale, de la fructe şi legume şi brânzeturi sau preparate din carne şi până la căciuli, blănuri sau huse de telefoane.
"Am discutat cu directorul SGU şi tot ce înseamnă târgurile - de care vorbeam şi în campanie - cu chiloţi, ciorapi, maiouri, şuncă se termină. E foarte simplu să îţi dai seama dacă se respectă ceva acolo, pentru că, la nivel de teorie, există o firmă care organiza aceste târguri, tot la nivel de teorie existau şi contracte de salubritate, dar este foarte simplu să vezi dacă sunt sau nu aceste contracte, pentru că e evident că trebuie să existe o habă sau nişte tomberoane. Pe mine nu mă interesează să văd că există o hârtie, mă interesează să văd efectele, adică să aibă oamenii unde să arunce gunoiul. Toalete... nimic, desfăşori diverse activităţi, mai ales în contextul pandemiei, şi nu ai măcar două toalete, una pentru doamne, una pentru domni. Nu exista nimic, motiv pentru care am sistat lucrul ăsta. Singura activitate care va mai fi acolo până la sfârşitul anului este legată de un parteneriat cu Castel Film, în baza căruia se va fi filma în Piaţa Toma Socolescu", a mai transmis Andrei Volosevici.