Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, și-a exprimat astăzi îngrijorarea faţă de situaţia salariaţilor operatorului local de salubritate, S.C. Rosal Grup S.A, care au protestat din nou deoarece nu şi-au primit salariile. Într-un comunicat de presă transmis în această după-amiază. municipalitatea ploieşteană a punctat faptul că nu are restanţe la plata facturilor către operatorul de salubritate.
„Înţeleg situaţia salariaților operatorului Rosal Grup S.A. şi am speranţa că această problemă, care ţine strict de managementul intern al societăţii, să se rezolve cât mai curând. Având în vedere că, în cursul acestei zile, au existat sincope în desfăşurarea programului de salubritate, la nivelul municipiului Ploieşti, am notificat deja conducerea Rosal Grup S.A. cu privire la respectarea prevederilor contractuale pe care le avem. Totodată, le-am solicitat să ne informeze în ceea ce priveşte măsurile pe care le vor lua în vederea susţinerii cu eficienţă a programului zilnic de salubritate, stabilit de comun acord”, a declarat Andrei Volosevici.
„Vom continua să urmărim cu atenţie activitatea tuturor operatorilor de servicii publice. Ploieştenii trebuie să beneficieze de servicii publice responsabile şi de calitate. În cazul în care această situaţie va persista şi va continua să genereze disconfort ploieştenilor, vom dispune sancţiuni, conform prevederilor contractuale pe care le avem cu operatorul S.C. Rosal Grup S.A.”, a mai anunţat primarul municipiului Ploieşti.