Consilierii locali ploieșteni au votat pentru o nouă procedură de încredinţare prin negociere directă a contractului pentru curăţenie şi deszăpezire, în condiţiile în care actuala înţelegere cu Blue Planet expiră la finalul anului, iar licitaţia pentru desemnarea unui nou operator nu este finalizată.
În iunie 2021, Primăria Ploiești a transmis către Rosal notificarea de reziliere a contractului pentru curățenia căilor publice și deszăpezire, după care a mai curs un termen de 90 de zile, conform legislaţiei din domeniul serviciile de utilitate publică, perioadă în care fostul operator a continuat să activeze. În acest interval a fost lansată o licitaţie pentru desemnarea unui nou operator. Procedura nu a fost finalizată, astfel încât a fost nevoie de urgenţă de o negociere directă, în urma căreia firma Blue Planet Services a fost adusă să lucreze în municipiu. Cum licitația nu a fost finalizată nici până în prezent iar contractual cu Blue Planet expiră la 31 decembrie, este nevoie de o nouă negociere pentru a asigura continuitatea serviciului de curățenie a căilor publice și deszăpezire.
„Licitația pentru încheierea acordului cadru pe patru ani nu a fost încă finalizată, fostul contract încheiat tot prin negociere încetează la 31.12.2021 și am propus încheierea, tot prin negociere, a unui contract pe perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2022 pentru asigurarea continuității. Cerințele sunt menținute ca și în negocierea anterioară, valoarea estimată este un pic mai mare pentru că și perioada este un pic mai mare. Sper ca în această perioadă să putem finaliza licitația, altfel nu putem asigura continuitatea decât prin intermediul unei noi negocieri”, a declarat Carmen Radu, din cadrul Direcției de Achiziții.
Citește și O nouă negociere directă pentru curăţenia străzilor din Ploieşti şi deszăpezire