- Circulația pe DN1, în zona Breaza, pe sensul spre Ploiești, este afectată, de vineri dimineață, de o surpare a terasamentului.
- În urma evenimentului, a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care a stabilit primele măsuri ce trebuie luate, pentru refacerea zonei afectate și punerea în siguranța a drumului public.
“În urma surpării terasamentului drumului public DN1 km 98+850 – km 99+150 (Breaza - n.r.), sensul Brașov – Ploiești, prefectul a dispus constituirea comisiei pentru evaluarea pagubelor,în vederea stabilirii măsurilor care se impun.
În urma precipitațiilor abundente (conform avertizărilor meteo cod galben și portocaliu) și a ciclurilor îngheț-dezgheț, pe DN1 km 98+850 - km 99+150, sensul Brașov - Ploiești pe o lungime de aproximativ 50 de metri, taluzul de rambleu aferent drumului a cedat, astfel structura drumului fiind afectată la nivel de parapet de siguranță, acostament și parțial prima bandă de circulație.
Imediat ce aceste calamități au fost semnalate de către S.D.N. Ploiești și de către D.R.D.P. București, prefectul Virgiliu Daniel Nanu a convocat de urgență Comisia de specialitate pentru evaluarea pagubelor în vederea stabilirii măsurilor care se impun, conform Ordinului Prefectului nr. 242/2019.
Comisia are în componență reprezentați ai instituțiilor cu responsabilități în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă Prahova, iar după vizita în teren aceștia au obligația de a înainta în ședința C.J.S.U. Prahova atât Procesul Verbal de constatare a efectelor calamităților naturale, cât și Raportul de evaluare preliminarǎ a pagubelor”, a informat Prefectura Prahova.
Citiți și: INFOTRAFIC. SE MENȚIN RESTRICȚIILE PE DN1, LA BREAZA, ÎN URMA PRĂBUȘIRII TERASAMENTULUI. CIRCULAȚIA PE DOUĂ DRUMURI NAȚIONALE, AFECTATĂ DE CONDIȚIILE METEO
În ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, întrunită vineri după-amiază, în sistem teleconferință, a fost aprobată o hotărâre cu măsurile care se impun pe segmentul de drum menționat:
1. S.D.N Ploiești va sesiza imediat, Instituția Prefectului Județul Prahova, I.R.C. Sud Muntenia-Județul Prahova, I.S.U. Prahova și C.J. Prahova cu privire la producerea eventualelor accidente tehnice sau evenimente deosebite: erodări de taluzuri, alunecări de teren, blocări de drumuri,etc.
2. Se vor face demersurile necesare de către D.R.D.P. pentru întocmirea unor studii/expertize de specialitate, după caz, de către specialiști atestați în vederea analizării și studierii zonei și a construcției afectate, determinarea cauzelor apariției deteriorărilor constatate la construcții, precum și a cauzelor apariției fenomenelor de origine geologică și fundamentarea din punct de vedere tehnic și economic, a măsurilor de intervenție ce se impun.
3. Pentru punerea în siguranță a traficului rutier pe segmentul de drum afectat s-a procedat în regim de urgentă la restricționarea unei benzi de circulație pe sensul Brașov- Ploiești , între Km 98+800-99+200, prin montarea de semnalizare rutieră specifică.
4. Pentru segmentul de drum mai sus-menționat se vor lua măsuri în regim de extremă urgență în vederea refacerii zonei afectate și punerea în siguranța a drumului public.
Foto: Prefectura Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană