Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

microbuze prahova transport elevi
Categorie: Administraţie
  • În plină procedură de licitație pentru cumpărarea de vehicule care să fie utilizate la transportul elevilor din județ, CJ Prahova lansează încă un proiect similar, de această dată urmând să atragă finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu.
  • Potrivit proiectului aprobat ieri de aleșii județeni, ”Școli Accesibile cu Hibrid - ȘAH” are o valoare de 25.000.000 lei, inclusiv TVA, și presupune cumpărarea de microbuze școlare din categoria vehiculelor cu grad depoluare redus.

Proiectul care va fi depus de CJ Prahova se referă la achiziția a 25 de microbuze, pentru tot atâtea localități din județ, care și-au exprimat interesul pentru primirea în folosință a unui microbuz hibrid.

"Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat, prin Dispoziția președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, nr. 283 din 28.08.2023, deschiderea sesiunii de finanțare în cadrul Programului privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea cantității
de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puțin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat începând cu data de 08.09.2023.

Îmbunătățirea calității aerului constituie o măsură de interes major pentru județul Prahova întrucât aduce beneficii în ceea ce privește sănătatea populației, mediul înconjurător cu fauna și flora specifică precum și schimbările climatice.

Tot un interes major îl reprezintă și dezvoltarea unor măsuri pentru asigurarea mobilității facile a elevilor cu mobilitate redusă, în vederea integrării acestora în instituțiile de învățământ din comunitățile din care fac parte.

Citiți și: SCHIMBĂRI ÎN TRANSPORTUL PUBLIC DE PERSOANE DIN PRAHOVA. BILETELE ȘI ABONAMENTELE VOR FI CUMPĂRATE ONLINE, MICROBUZELE VOR FI MONITORIZATE PE TELEFON

Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi are ca obiectiv asigurarea sustenabilității unităților de învățământ preuniversitar prin tranziția la școli verzi și mobilitate verde (microbuze electrice). Microbuzele școlare sunt destinate, cu precădere, transportului elevilor din localitățile izolate. Asigurarea unor mijloace de mobilitate pentru elevii din zonele cu o populație scăzută, facilitând accesul acestora la o educație de calitate. 

Îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi se poate materializa prin furnizarea de microbuze școlare ecologice, prietenoase cu mediul și cu un grad de poluare redus, facilitând astfel accesul copiilor și tinerilor la educație, prin protejarea mediului
înconjurător în același timp.

Citiți și: LICITAȚIE, ÎN PRAHOVA, PENTRU CUMPĂRAREA A 35 DE MICROBUZE ELECTRICE PENTRU ELEVI

Scopul programului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea cantităţii de emisii de gaze cu efect de seră, ca urmare a utilizării microbuzelor, aşa cum sunt definite acestea în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, mai puţin poluante în transportul elevilor" sunt argumentele enumerate în referatul de aprobare.

”Școli Accesibile cu Hibrid - ȘAH” are valoarea maximă eligibilă de 21.008.403,36 lei fără TVA, la care se adaugă TVA în valoare de 3.991.596,64 lei, rezultând o valoare totală de 25.000.000 lei cu TVA. Autoritățile județene și-au luat angajamentul că vor vor asigura toate cheltuielile neeligibile precum și cheltuielile care nu sunt acoperite prin finanțarea acordată de Administrația Fondului
pentru Mediu.

lista proiect microbuze afm

Foto ilustrație

 

 

Back To Top