Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

bazin de înot nou cornu cni
Categorie: Administraţie
  • De mai bine de doi ani, de la închiderea bazinului Vega, Ploieștiul nu mai are un bazin de înot pentru pregătirea sportivilor. Antrenamente și cursuri inițiere se fac în baze sportive private sau din alte localități.
  • Între timp, la Cornu a fost construit, prin CNI, un obiectiv de aproximativ 2 milioane de euro.
  • În aceeași zonă funcționează, de mai bine de 10 ani, un alt bazin, realizat la Câmpina.

Bazinul de înot de la Cornu a fost realizat de Compania Națională de Investiții, prin Programul Național Construcții de Interes Public sau Social - Subprogramul Bazine de înot, în baza unui proiect inițiat de Primăria Cornu.

„Clădirea bazinului de înot este gândită a fi monovolum. Ea adăpostește la etaj sala bazinului (bazinul de înot propriu zis), iar la parter sunt amplasate spatiile anexe acestei funcțiuni – vestiare de schimb și spațiile tehnice. Parterul este divizat în două părți – zona de vestiare accesibilă utilizatorilor prin intermediul intrării aflate pe fațada principală și zona tehnică ce are intrare separată din zona fațadei posterioare. Scările sunt dotate cu sistem transport persoane cu handicap locomotor”, au anunțat reprezentanții administrației locale.

Potrivit datelor furnizate de Primăria Cornu, valoarea investiției s-a ridicat la 9.576.933,95 lei, fără TVA.

În aceeași zonă mai funcționează un bazin finalizat în 2011, la Câmpina.

Între timp, Ploieștiul a reușit să rămână fără singurul astfel de obiectiv public, cel de la Vega, închis de DSP în 2021. Problemele juridice legate de teren au stat în calea unor investiții în modernizare, drept urmare, de mai bine de doi ani, sportivii și copiii din municipiu au posibilitatea să practice înotul doar în bazele private.

Citiți și: MEDIC DE LA SPITALUL DE PEDIATRIE PLOIEȘTI: "COPIII DE LA ȘCOALA CU PROFIL DE ÎNOT FAC ORELE DE BAZIN ÎN CLASĂ"

Municipiul reședință de județ stă bine doar la capitolul... planuri de viitor. S-a vorbit despre construirea unui bazin de înot în Parcul Municipal Vest, respectiv despre prosibilitatea realizării unei astfel de investiții în zona Hipodromului, dar putem spune că, deocamdată, doar atât.

Citiți și: CONSTRUIREA UNUI BAZIN DE ÎNOT LA PARCUL MUNICIPAL VEST, PE LISTA-SINTEZĂ A CNI

Citiți și: CE SE ÎNTÂMPLĂ CU PROIECTUL PRIVIND VIITORUL BAZIN DE ÎNOT DIN PLOIEȘTI. ANUNȚUL PRIMĂRIEI

bazin cornu2

bazin cornu3

bazin cornu4

bazin cornu5

Back To Top