- Mihai Polițeanu a anunțat, miercuri, că a fost pus în consultare proiectul de ordonanță care răspunde solicitărilor din scrisoarea pe care a semnat-o, zilele trecute, alături de parlamentarii de Prahova.
- Documentul trimis la București cerea o derogare de la lege, astfel încât Termo Ploiești să poată face un împrumut, necesar la plata gazelor și pentru care administrația locală trebuie să garanteze.
- „Altfel orașul rămâne fără căldură și apă caldă”, avertiza, zilele trecute, primarul ales al Ploieștiului.
Mihai Polițeanu spune că proiectul ordonanței de care Ploieștiul are nevoie, ca să nu rămână la iarnă fără apă și căldură, a fost pus deja în dezbatere publică.
„Sunt momente și situații în care toți aleșii, indiferent de apartenența politică, trebuie să lase deoparte disputele politice și să acționeze împreună, solidar, pentru cetățeni. În Ploiești, suntem într-un astfel de moment.
Acum 4 zile am semnat, împreună cu președintele ales a Consiliului Județean Prahova și toți parlamentarii prahoveni o scrisoare prin care apelam la Guvernul României pentru a susține Ploieștiul să nu rămănă fără apă caldă și căldură la iarnă.
Mai exact, e nevoie de derogare de la lege pentru a da posibilitatea operatorului local Termo Ploiești să se împrumute și Primăriei Ploiești să garanteze împrumutul, pentru a-și constitui stocul obligatoriu de gaze naturale.
Astăzi, Guvernul a pus în dezbatere publică Ordonanța Guvernului care răspunde solicitărilor noastre”, a transmis primarul ales al Ploieștiului.
Citiți și: „PLOIEȘTIUL E ÎN PERICOL SĂ RĂMÂNĂ FĂRĂ APĂ CALDĂ ȘI CĂLDURĂ”. APEL SEMNAT DE PRIMARUL ALES MIHAI POLIȚEANU ȘI DE TOȚI PARLAMENTARII PRAHOVENI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană