Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Polițeanu
Categorie: Administraţie
  • Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți ai asociațiilor de proprietari.
  • „Am rezolvat deja o parte dintre problemele care au fost ridicate de oameni în întâlnire”.

„Săptămâna trecută am avut o primă întâlnire cu reprezentanți ai asociațiilor de proprietari. Și vom continua aproape lunar aceste întâlniri pentru a afla problemele comunităților ploieștene direct de la ele. Am rezolvat deja o parte dintre problemele care au fost ridicate de oameni în întâlnire. Și le-am spus și o spun si celor care citesc: unele probleme vor fi rezolvate, altele nu. Asta e realitatea, în special financiară, în care se află Ploieștiul. Dar este esențial dialogul cu oamenii nu doar pentru a afla probleme punctuale și a le rezolva, ci și pentru a aplica sau corecta politici publice care adresează probleme macro sau sistemice.

În subsidiar, știm cu toții că în ultimii zeci de ani interesele politicienilor care au condus Ploieștiul cu privire la asociații au fost strict de manevrare politică, nu de dialog și incercare de rezolvare a problemelor. Această etapă s-a încheiat”, a transmis primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu.

Sursa foto Facebook

Citește și Angajat de la SGU Ploiești, găsit decedat la locul de muncă

Back To Top