- Controalele derulate în perioada 4 - 10 ianuarie au vizat mai multe zone ale Ploieștiului, verificările ducând la un lung șir de sancțiuni, cele mai multe dintre ele pentru tulburarea liniștii publice, cerșetorie și contravenții privind regulamentul din domeniul salubrității.
Poliția Locală Ploiești a organizat, prin Serviciul de Ordine Publică, patrule zilnice, pentru combaterea cerșetoriei și comerțului stradal neautorizat în zonele intens frecventate: strada Griviței, Piața Nord, intersecțiile McDonald’s Nord, Caraiman, Kaufland Vest. De asemenea, au fost monitorizate mai multe zone, cum sunt locurile de joacă, Spitalul de Pediatrue, târgurile de iarnă din centrul orașului și de la Sala Sporturilor Olimpia.
Potrivit bilanțului transmis de instituție, polițiștii locali au aplicat, în intervalul menționat, 30 de sancțiuni contravenționale, dintre care 21 pentru tulburarea liniștii publice și cerșetorie – 5000 lei, 3 pentru depozitarea deșeurilor pe domeniul public – 1500 lei, 4 pentru fumat în locuri interzise – 350 lei și 2 pentru încălcarea normelor de gospodărire – 500 lei.
Totodată, Poliția Locală Ploiești a desfășurat acțiuni pentru depistarea persoanelor fizice și juridice care încalcă regulile de gospodărire a municipiului, verificând și soluționând sesizările privind abandonul deșeurilor în locuri nepermise și autoturismele abandonate. Au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, totalizând 5000 lei, pentru abandonul deșeuri pe domeniul public și neîncheierea contractelor cu operatorii de salubritate. Zonele monitorizate, în care au și fost aplicate sancțiuni, au fost străzile Băicoi, Mihai Eminescu, Piața Aurora, Strada Gheorghe Mateescu, Strada Alexandru cel Bun, Strada Depozitelor.
La rândul lor, polițiștii de la Serviciul Disciplina în Construcții și Activități Comerciale au derulat 8 controale privind lucrările edilitare pe străzile Gh. Doja, Tribunei, Crângului, Dâmbului, Nicopole și Rudului, verificând existența autorizațiilor, semnalizarea corespunzătoare și respectarea termenelor de finalizare, iar alte 16 controale privind afișajul neautorizat pe B-dul Independenței, Republicii, Malu Roșu și Democrației. Acțiuni zilnice au fost organizate, pentru combaterea comerțului stradal neautorizat, în Halele Centrale, Piața Aurora, Piața Mihai Bravu și alte zone. Echipajele au emis opt notificări pentru terase amplasate ilegal, cu avertisment privind desființarea construcțiilor provizorii, și au răspuns la nouă sesizări.
Citiți și: Proprietarii mașinilor parcate neregulamentar, în zona Spital Lotus, avertizați de Poliția Locală Ploiești. Urmează amenzile!
Pe linie rutieră, polițiștii locali, în contextul acțiunilor derulate pentru supravegherea traficului și intervenția rapidă la sesizările cetățenilor, aceștia au aplicat șase sancțiuni contravenționale, dintre care 5 avertismente pentru încălcarea regulilor de circulație și una sancțiune pentru blocarea accesului la proprietăți – 500 lei. În plus, „s-au efectuat 16 afișări de procese-verbale și s-a dispus ridicarea unui autovehicul”, se mai arată în bilanțul transmis de Poliția Locală Ploiești.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană