Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Alexandri
Categorie: Administraţie
  • Nicolae Alexandri, directorul TCE Ploiești, a răspuns, joi, mai multor acuzații venite din partea primarului Mihai Polițeanu și a administratorului public al municipiului, Sorin Dumitrașcu.
  • „Respect instituția, dar nu sunt obligat să respect oamenii care o conduc vremelnic!”.

Directorul TCE a infirmat faptul că distanțele parcurse de unele autobuze pot ajunge chiar și peste 800 de kilometri zilnic. „Am fost acuzați că am obține venituri din banii ploieștenilor, prin plata unor facturi care au la bază documente în care sunt înscriși kilometri care nu sunt reali. Informația a fost lansată în spațiul public de către primarul Ploieștiului și am făcut niște cercetări interne care ne-au arătat că aceste afirmații sunt totalmente neadevărate. Nu este adevărat că noi am facturat către Primăria Ploiești și am încasat sume folosind datele prezentate de primar. Nu am facturat niciodată peste 800 de kilometri parcurși de o mașină într-o zi, valorile maxime au fost de 300 de kilometri. Domnul primar a afirmat pe un blog că nu avem GPS-uri. Doamne ferește!”, a declarat Alexandri.

„Să terminăm cu acest război”

Acesta a acuzat faptul că nu a primit în totalitate de la Primăria Ploiești sumele de bani rezultate în urma facturării: „Nimeni nu a stabilit că suntem ineficienți și ca să venim să spunem nu vă dăm că atât avem. Relațiile instituționale se desfășoară pe bază de contract”. „Vreau să terminăm cu acest război care nu face bine societății de transport public. Suntem conștienți că acest serviciu nu este prestat la cele mai înalte standard, dar nu depinde numai de noi. Noi nu putem să cumpărăm mijloace de transport noi, nu putem să majorăm sau să micșorăm tarife. Nu suntem o gaură neagră, știm că Primăria Ploiești trece printr-o perioadă dificilă, dar trebuie să ne așezăm la aceeași masă. Nu suntem doctori în eficiență dacă ne-am ales primari! Respect instituția, dar nu sunt obligat să respect oamenii care o conduc vremelnic!”, a spus Alexandri.

Reducerea schemei de personal

„S-a vehiculat că eu nu vreau să iau măsuri pentru restructurarea acestei societăți. Vreau, dar acest lucru se face cu respectarea legii. Am propus un program de eficientizare al programului de transport, am propus ca niște curse să fie modificate, scoase”, a punctat directorul TCE PLoiești. Alexandri a anunțat că lucrează și la un plan de reducere a schemei de personal care presupune disponibilizare a aproximativ 60 de persoane. De asemenea, conducerea TCE va propune majorarea tarifului biletelor de călătorie la 3,5 lei.   

Nicolae Alexandri conduce Transport Călători Expres din 2017.

Citește și Mihai Polițeanu, primar Ploiești: „TCE, o gaură neagră pentru banii ploieștenilor, parazitată de pile și nepotisme”

Back To Top