Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

salubritate ploiesti scandal
Categorie: Administraţie
  • Duminică este ultima zi în care autospecialele Bin Go Solutions ar putea ieși pe teren, potrivit unui anunț făcut zilele trecute de Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului. Potrivit acestuia, din 17 februarie, serviciul de preluare a gunoiul menajer va fi asigurat de un nou operator.
  • În această dimineață, edilul a făcut publică o înregistrare audio potrivit căreia conducerea Bin Go le-ar fi cerut șoferilor să iasă în continuare pe stradă. „Rutiera e anunțată! Se știe! Ea nu se bagă” este îndemnul atribuit adjunctul directorului societății, George Constantinescu. Polițeanu spune că a discutat deja cu șefii Poliției, iar informația ar fi falsă.

Mihai Polițeanu a avertizat, la prezentarea noului operator de salubritate din Ploiești, cu privire la faptul că vechea firmă ar putea „să saboteze serviciul de salubritate în următoarele zile”. De luni, Bratner ar urma să desfășoare activitatea de ridicare a gunoiului menajer în municipiu, însă, potrivit primarului Polițeanu, „conducerea Bin Go Solutions (fostă Rosal/UWS) a avut o întâlnire cu șoferii de pe autogunoaiere”. Potrivit acestuia, la întâlnire au participat directorul operatorului, Dan Ciobanu, și adjunctul său.

Citiți și: Primăria  Ploiești a prezentat noul operator de salubritate. Declarații dure făcute de primarul Mihai Polițeanu la adresa fostului operator

„Ce le-au spus și ce nu le-au spus:

Să forțeze ieșirea pe străzile Ploieștiului și luni, 17 februarie, chiar dacă nu mai au contract cu Ploieștiul și nu mai au autorizații de acces în oraș începând cu luni. Adică să încalce legea cu promisiunea că firma va plăti amenzile;

Că au protecția Poliției naționale, în speță a Poliției rutiere. Dacă ar fi adevărat, ar fi un grav caz de corupție. Am vorbit cu conducerea Poliției și am toată încrederea că informația e falsă;

Citiți și: Primarul  Ploieștiului acuză un „jaf din buzunarul ploieștenilor” și cere bunurile de salubritate nepredate de fostul operator UWS. Mașinile nu ar exista (SURSE)

CE NU LE-AU SPUS: că desfășurarea de activități fără autorizațiile cerute (de ex.: funcționarea ca operator de salubritate fără licențp sau contract legal) realizează elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 348 Cod Penal și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau amendă penală. Cu alte cuvinte, conducerea Bin Go instigă la comiterea de infracțiuni, faptă pedepsită de art. 360 cod penal.

Între timp, pe baza unui fals din 12 februarie (că ar exista un contract pentru servicii de salubritate ale Bin Go Solutions pe teritoriul municipiului Ploiești), Bin Go Solutions a obținut o autorizație de mediu de la APM Prahova pe 13 februarie (prin transfer de la UWS la Bin Go) pentru a bloca prezența noului operator de salubritate pe străzile Ploieștiului în ziua de 17 februarie.

Totul s-a făcut în mai puțin de 24 de ore la APM Prahova. Autorizația e nulă, însă, în lipsa unui contract valabil”, a explicat edilul.

Asucltați AICI înregistrarea publicată de Mihai Polițeanu.

Polițeanu: „Sunteți martorii unui caz de corupție în desfășurare

Acesta anunță că, „deși noul operator a depus documentația necesară și noi am trimis la APM o informare privind existența contractului, APM Prahova nu a emis încă autorizația de mediu, având însă promisiunea că se lucrează în regim de urgență.

Luni voi fi la APM și ne va fi clar dacă APM Prahova lucrează sau nu pentru Bin Go.

Sunteți martorii unui caz de corupție în desfășurare. SOlicit atenția organelor de cercetare penală cu privire la acest caz. 

Bin Go Solutions, fostă Rosal/UWS, și ADI Deșeuri Prahova își încheie activitatea în Ploiești așa cum s-a desfășurat timp de 8-10 ani: în mizerie fizică și morală”.

Primarul Ploieștiului le-a transmis șoferilor de la Bin Go Solutions că sunt împinși de conducerea firmei „la comiterea de infracțiuni”. „Credința că nu poți primi mai multe amenzi într-o zi e un mit. Principiul juridic "ne bis in idem" (nimeni nu poate fi pedepsit de două ori pentru aceeași faptă) se referă la aceeași faptă contravențională, nu la încălcări separate ale aceleiași reguli”, avertizează Mihai Polițeanu.

Vineri, Primăria Ploiești a depus două sesizări penale, contra conducerii ADI Deșeuri și împotriva administratorului Bin Go Solutions.

Citiți și: Scandalul salubrității.  ADI Deșeuri Prahova, subiectul unor sesizări penale

Back To Top