Primarul municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, a făcut miercuri seara o serie de declarații referitoare la criza salubrității din oraș, în contextul în care Consiliul Local Ploiești a votat ieri abrogarea hotărârii care permitea ieșirea orașului din ADI Deșeuri - ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE:
- Accesul mașinilor în ploiești este indisolubil legat de existența unui contract legal și a unei licențe de operare. Acestea nu există.
- Operatorul Bin Go Solutions fost UWS nu maia re licență și nici dreptul de a ridica gunoiul în Ploiești. Prestarea serviciului, ca să fie tuturor foarte clar, este legată la fel indisolubil de existența licenței de operare. Licența de operare a Bingo Solutions, ROSAL, UWS, sau cum se mai numește, este expirată în data de 30.12.2024. Toată lumea se face că nu există această informație. Autoritățile ne-au confirmat astăzi, pentru că am scris din nou, domne, că le-a expirat licența de operare, sau dacă le-a expirat. Deci Bingo Solutions își asuma răspunderea legală, indiferent care este ea, pentru încălcarea legii. Este treaba lor ce fac. 3. Așa cum am zis, autoritățile ne-au confirmat astăzi că licența de operare este expirată, repet, pe 30.12.2024. Și ceea ce fac ei, nu doar în proiect, ci pe toată zona de localități, este ilegal.
- Contractul între Adi Deșeuri și Bingo și-a încetat valabilitatea în ianuarie, confirmat de ANRSC, în cursul zilei de astăzi. Cu precizarea scrisă a ANRSC că actul adițional semnat, care tot este invocat că există un contract până pe 14 aprilie sau ceva de genul ăsta, nu poate prelungi contractul. Actul adițional ține doar de schimbarea numelui.